MII DE FERMIERI BLOCAȚI LA PLATĂ DE ERORILE DIN CERERI. În România avem câteva mii de dosare care sunt blocate din erorile rezultate ca urmare a declaraţiilor cu greşeli, pe care le-au făcut producătorii noştri şi au probleme în a-şi încasa banii, a recunoscut ministrul agriculturii, Achim Irimescu.
Trebuie neapărat să simplificăm foarte mult, pentru că de-a lungul timpului s-a complicat foarte mult şi fermierii noştri ar trebui să fie adevăraţi doctori în ştiinţă ca să poată să aplice această politică agricolă comună. În plus, Agenţiile de Plăţi nu sunt agenţii de consultanţă şi ei au mari probleme în a sprijini fermierii să-şi completeze documentele corespunzător şi a nu face erori, a spus ministrul Achim Irimescu, la întâlnirea pe care a avut-o, sâmbătă, 3 septembrie 2016, cu fermierii din județul Sălaj.
În condițiile în care fermierii români amenință din nou că vor intra în greva foamei pentru neplata subvențiilor, șeful de la Agricultură a recunoscut că, în acest moment, sunt mii de fermieri români blocați la plată din pricina erorilor strecurate în cererile unice. Practic, banii nu au cum să ajungă la agricultori până când nu sunt rezolvate aceste erori.
În România avem câteva mii de dosare care sunt blocate din erorile rezultate ca urmare a declaraţiilor cu greşeli, pe care le-au făcut producătorii noştri şi au probleme în a-şi încasa fondurile, a adăugat Irimescu.
Ministrul Achim Irimescu a participat la Festivalul Cepei, organizat în localitatea Pericei, alături de ministrul agriculturii din Ungaria, Fazekas Sandor.
Achim Irimescu le-a spus agricultorilor români că a fost timp de două zile în Franța, 1 și 2 septembrie 2016, la o întâlnire cu toți miniștrii agriculturii din statele membre UE, unde s-a discutat despre modificările care urmează să fie făcute în Politica Agricolă Comună.
Am fost 21 de miniștri ai agriculturii care am dezbătut temele legate de Politica Agricolă Comună, ce vom reuși să modificăm la această politică pentru a răspunde mai bine cerințelor fermierilor, a spus ministrul agriculturii.
(Sursa: Transmisiune live Graiul Sălajului)