Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenționare Cod Galben de ploi abundente și ninsori în zona montană, valabilă în 12 județe din nordul, centrul și estul țării.
Codul galben va fi valabil începând din noaptea de joi spre vineri, de la ora 3:00.
Astfel, în intervalul 11 aprilie, ora 3:00 — 12 aprilie, ora 8:00, va continua să plouă în jumătatea de est a țării, iar în nordul Moldovei se vor cumula cantități de apă de până la 25-35 l/mp.
Județele vizate de atenționare sunt Maramureș, Bistrița Năsăud, Harghita, Mureș, Botoșani, Suceava, Neamț, Iași, Brașov, Covasna, Bacău și Vrancea. De asemenea, în zona de munte, îndeosebi a Carpaților Orientali, vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă.
Potrivit ANM, în cursul zilei de joi, 10 aprilie, și în prima parte a nopții de joi spre vineri, va ploua îndeosebi în estul și sud-estul teritoriului, unde cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15-20 l/mp, iar în zona Carpaților Meridionali și a Carpaților Orientali vor fi mai ales ninsori, precizează meteorologii.