Anul acesta, şoarecii de câmp au distrus o bună parte din recoltele agricultorilor. Condiţiile pedoclimatice deosebite şi tratamentele ineficiente au favorizat înmulţirea acestor dăunători în vestul şi în sudul ţării.
Potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul Direcţiei Agricole Teleorman, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a aprobat temporar efectuarea tratamentelor cu produsul REDENTIN pe terenurile infestate, respectând anumite condiţii. “Ţinându-se seama de solicitările fermierilor, autorităţile fitosanitare au făcut demersurile necesare pentru aprobarea efectuării tratamentelor împotriva dăunătorilor, respectiv a şoarecilor de câmp, cu un produs eficient şi care poate fi aplicat cu echipamente terestre sau avio. În acest sens Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în conformitate cu prevederile art. 53 al Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 privind introducerea pe piaţă a produselor de protecţia plantelor şi de abrogare a Directivelor 79/117/CE şi 91/414/CE ale Consiliului, la solicitarea Asociaţiilor de Producători Agricoli s-a eliberat o autorizaţie temporară pe o perioadă de maxim 120 de zile (06.10.2014 – 06.02.2015) pentru produsul REDENTIN 75 RB (75 mg/kg clorofacinonă) deţinătorul omologării fiind compania Gyogyszer–es Finomvegyszergyar Zrt.. Ungaria, pentru combaterea şorecilor de câmp (Microtus arvalis) la culturile de rapiţă şi cereale păioase însămânţate în toamna 2014 şi la plantaţiile de pomi fructiferi”, se arată în comunicatul DAJ Teleorman, privind combaterea dăunătorului Microtus arvalis.
Iată dozele admise de lege!
Cultura |
Agentul de dăunare |
Doza |
Rapiţă |
Microtus arvalis |
6,0 kg/ha aplicat la galerie |
Rapiţă |
Microtus arvalis |
20-40 kg/ha aplicat cu echipamente terestre sau avio, numai când terenul este acoperit cu cultură (vegetaţie) mai mult de 80% |
Cereale păioase |
Microtus arvalis |
6,0 kg/ha aplicat la galerie |
Cereale păioase |
Microtus arvalis |
20-40 kg/ha aplicat cu echipamente terestre sau avio, numai când terenul este acoperit cu cultură (vegetaţie) mai mult de 80% |
Livezi |
Microtus arvalis |
6,0 kg/ha aplicat la galerie |
De asemenea, produsul trebuie comercializat numai de către agenţii economoci autorizaţi pentru comercializarea produselor din grupa T şi T+ (toxice şi foarte toxice) şi numai operatorilor economici care sunt autorizaţi pentru utilizarea produselor din grupa T şi T+.
“Personalul care participă la acţiunea de tratare trebuie instruit înainte de începerea acţiunii şi trebuie să poarte echipament adecvat de protecţie; este interzisă utilizarea produsului în gospodăriile populaţiei şi este interzisă crearea de stocuri de produs după data de 06.02.2015; suprafeţele tratate se vor semnaliza cu plăcuţe inscripţionate: „TEREN OTRĂVIT”; se vor lua măsuri ce se impun pentru protecţia mediului înconjurător. Se vor respecta cu stricteţe normele de lucru cu produsele de protecţie a plantelor, cele de securitatea muncii, protecţia animalelor; ambalajele se vor recupera şi depozita până la predarea acestora la distribuitorul de produse”, se mai arată în documentul citat.