SUBVENȚII 2015. Florin Faur, directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), le-a mărturisit fermierilor că vrea să finalizeze, până la sfârșitul acestei săptămâni, plata unei subvenții pentru care sunt eligibili cei mai mulți fermieri români și unde sunt în joc sumele cele mai mari. Despre ce subvenție e vorba?
Agenția de Plăți vrea să încheie la finele acestei săptămâni plata integrală pentru subvenția pe suprafață. Potrivit APIA, până vineri, 24 iunie 2016, 798.903 agricultori și-au primit banii pe suprafață. Aceeași sursă a declarat că, pentru campania 2015, sunt eligibili pentru această subvenție 886.000 de fermieri români.
Presiunile pentru urgentarea plății subvențiilor sunt exercitate la APIA chiar de primul ministru Dacian Cioloș, care a văzut cât de amărâți, dezamăgiți și furioși sunt agricultorii în ultimele luni.
Toată chestia asta cu întârzierea subvențiilor vine de la fostul Guvern. Degeaba se laudă domnul Daniel Constantin, fostul ministru al agriculturii, că subvențiile vor fi mai mari. Păi, atâtea condiții a impus încât au intrat mai puține capete de animale la subvențiile din zootehnie (vezi sprijinul cuplat bovine unde criteriile stricte de eligibilitate i-au calificat pentru acești bani pe foarte puțini fermieri n.r.). Nici nu a fost pregătit absolut nimic. Nu au fost pregătite modulele de lucru pentru APIA. După ce am discutat, săptămâna trecută, cu primul ministru Dacian Cioloș, am fost primiți și de șeful APIA.
Florin Faur ne-a spus că pentru partea de vegetal până la sfârșitul săptămânii, până pe 30 iunie 2016, vor fi plătiți aproape toți fermieri. Vor mai rămâne foarte puțini fermieri neplătiți, doar cei care sunt cu probleme-probleme, a declarat, exclusiv pentru Agroinfo, fermierul Mircea Ciurea.
Valoarea subvenției pe suprafață se încadrează între 165 de euro/ha și 220 de euro/ha, suma fiind influențată de plata redistributivă și de plata pentru tineri fermieri. Autorizarea la plată a subvenției pe suprafață a fost făcută pe data de 8 aprilie 2016.
Fermierul Mircea Ciurea care s-a întâlnit și cu premierul și cu șeful APIA este cel care a avut îndrăzneala unui discurs vertical la manifestația agricultorilor din 7 iunie 2016, organizată de Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) în Parcul Izvor din București. Tot de numele lui se leagă și fondarea Cooperativei Agricole Someș Arieș.
CITEȘTE AICI DISCURSUL FERMIERULUI!
VESTE BUNĂ! Revenind la subiectul spinos al plăților, șeful APIA le-a dezvăluit fermierilor că ajutorul excepțional care se acordă pentru sectorul lapte și produse lactate a fost majorat cu 30% pentru că nu au fost destule cereri pentru acești bani. Chiar dacă criteriile au fost relaxate și termenul de depunere a cererii a fost prelungit de vreo trei ori.
La fermele mari, ajutorul excepțional va fi de aproximativ 3.900 de euro și undeva la 14 euro/tona de lapte, spune fermierul.
La sfârșitul anului 2015, Comisia Europeană i-a alocat României un pachet de ajutor de criză în valoare de 11,1 milioane de euro. Banii au destinația sectorul lapte și sectorul cărnii de porc. 8.773.154 euro este bugetul pentru sectorul laptelui și produselor lactate și au fost depuse la APIA 17.014 de cereri.
Potrivit APIA, cererile pentru acest ajutor sunt în curs de autorizare la plată.