CRESC SALARIILE! Angajații Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) au primit o veste excelentă de la ministrul agriculturii, Petre Daea. Șeful de la Agricultură, aflat în controale inopinate în teritoriu, le-a spus funcționarilor că le va crește salariile!
Între cele două agenții de plăți, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR), care gestionează bani europeni, există o diferență destul de mare la grila de salariu.
Concret, funcționarii AFIR se bucură de salarii mult mai mari decât angajații APIA. Mereu, angajații APIA spun că funcționarii AFIR nu sunt supuși aceleiași presiuni din partea fermierilor și nici nu ar avea atât de mult de lucru. Angajații APIA sunt aduși la muncă și la sfârșit de săptămână, orele suplimentare se pare că nu li se plătesc, iar dacă ar trebui să li se dea zile libere în compensare, unii dintre ei ar fi liberi cu lunile, spune Adrian Pintea, directorul general APIA.
Ministrul agriculturii, Petre Daea, a decis să le dea o veste bună angajaților APIA pe care i-a găsit sâmbătă, 4 martie 2017, la lucru. În controalele pe care le-a făcut la centrele locale din Mihăiești, Râmnicu Sărat și Vrancea, ministrul Daea le-a spus angajaților că face demersuri să-i aducă cu salariile la același nivel cu al celor de la AFIR.
Am făcut demersul juridic necesar pentru a vă introduce într-o altă grilă de salarizare. Pentru că, între dumneavoastră și AFIR, instituția în care lucrați și cealaltă la care am făcut referire, sunt diferențe. Sunt structuri foarte importante pentru țară, iar APIA e cea mai numeroasă și cea mai bine reprezentată în teritoriu dat fiind faptul că are și rețeaua de centre locale, le-a spus Petre Daea.
Ministerul Agriculturii are afișate salariile funcționarilor. Salariul unui director general din Ministerul Agriculturii, a șefului APIA de exemplu, ajungea, în mai 2016, la 9.573 de lei net. Nu mai punem la socoteală sporurile sau bonificațiile.
CITEȘTE ȘI: Se întâmplă în ROMÂNIA! SALARIUL NET de 9.500 de lei/lună pe care nu-l VREA NIMENI