PROTESTELE APIA, DISCUTATE LA BRUXELLES! Nemulțumirile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) vizavi de reducerea salariilor și de inechitatea dintre salariile Aparatului Central al instituției și centrele județene APIA din țară, protestele organizate de aceștia au fost aduse, luni seara, în discuția Parlamentului European.
Europarlamentarul român Daniel Buda susține, într-o postare pe pagina sa oficială Facebook, că a pus pe masa Parlamentului European situația tensionată din Agenția de Plăți din România, protestele spontane și demonstrațiile organizate la București de funcționarii APIA din țară, supărați că le vor scădea salariile din data de 1 ianuarie 2018, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizării. Politicianul român le-a explicat parlamentarilor europeni, într-o scurtă intervenție, condițiile în care muncesc angajații APIA din teritoriu și că este nedrept ca funcționarii din Aparatul Central să aibă o altă grilă de salarizare în timp ce funcționarilor din teritoriu să le scadă salariile și cu 500 de euro.
În această seară (luni, 11 decembrie n.r.), în plenul Parlamentului European, în cadrul procedurii parlamentare care prevede intervenții cu durata de 1 minut, am subliniat din nou dificultățile și nemulțumirile din cadrul Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură, legat de reducerea salariilor dar și diferențele preconizate dintre structura centrală și cea teritorială respectiv dintre celelalte instituții care derulează fonduri europene.
Orice guvernare normală nu ar ignora problemele din acestă instituție. Contactul direct cu fermierii mai mult sau mai puțin obișnuiți cu calculatorul, identificarea parcelelor, fărâmițarea excesivă a terenurilor, lipsa unei cadastrări teritoriale, a actelor de proprietate sau de moștenire, desele suprapuneri de suprafețe care îi transformă pe funcționarii APIA, fără să își dorească, în judecători fără prea multe instrumente, generează o uzură morală și fizică ce în alte sectoare este recompensată cu vârf și îndesat.
Fie dacă ne uităm doar la polițiști sau magistrați care, pe bună dreptate au o salarizare “altfel”.
Să nu mai vorbim de controalele care trebuie efectuate în teren, prin mocirlă și noroaiele satelor neasfaltate, printre câinii ciobanilor și arșița soarelui la număratul oilor sau a vacilor, făcându-și nevoile într-un colț de pădure dacă există, bucurându-se de o baltă cu apă stătută în care să își spele cizmele dacă a reușit să le scoată din noroi, împingându-și mașina împotmolită și trasă de un tractor de ocazie.
Cam asta este viața celor care îi permit domnului Daea să se laude în Guvern cu gradul crescut al absorbției fondurilor europene. Fără ei, ați fi un zero tăiat în patru, domnule ministru și, tocmai de aceea, trebuie să îi respectați, apreciați și să îi remunerați la adevărata lor valoare! Dar iată intervenția mea :
“Domnule președinte,
Doresc în această seară să aduc în atenția Parlamentului European situația inadmisibilă a unei instituții din România, prin care se derulează fonduri europene pentru agricultură, respectiv Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură.
Funcționarii acestei instituții denunță politica salarială a Guvernului PSD-ALDE în condițiile în care urmează ca de la 1 ianuarie 2018 să aibă loc o scădere a salariului cu sume de până la 500 euro.
Nemulțumirile sunt generate și de diferențele salariale dintre aparatul central și cel teritorial unde salariile ar urma să fie mult mai mici, cu toate că aceștia sunt cei care procesează dosarele fermierilor, desfășurând practic cea mai grea activitate.
În același timp, existența unor diferențe salariale față de alte instituții care derulează fonduri europene pentru agricultură generează o situație profund inechitabilă.
Atrag atenția Ministrului Agriculturii și premierului Mihai Tudose că Romania oricum este deficitară la capitolul absorbției fondurilor europene iar nemulțumirile din acest sector pot duce la blocarea plăților pentru fermieri cu consecințe incomensurabile pentru agricultorii din România.” A scris europarlamentarul pe pagina sa.
Angajații APIA din teritoriu au declanșat, în noiembrie, proteste spontane care au culminat cu pichetarea Ministerului Agriculturii și cu o demonstrație amplă în Piața Victoriei, în fața Guvernului, în ziua de 29 noiembrie, în timp ce Executivul se afla în ședința săptămânală. Angajații APIA din teritoriu vor ca salariile lor să se alinieze grilei de salarizare din APIA Aparat Central. Prim-ministrul Mihai Tudose, deloc impresionat de protestele celor de la APIA, le-a replicat că un director APIA din teritoriu are un salariu cât un ministru, adică 12.498 de lei. VEZI AICI TOT CE A SPUS PREMIERUL DESPRE PROTESTUL APIA!
Premierului i-a răspuns, printr-o scrisoare, un consilier județean APIA care dezvăluie situația din interiorul agenției de plăți. VEZI AICI DEZVĂLUIRILE ANGAJATULUI APIA!