ANUNȚ MADR! Fermierii români beneficiază de un ajutor din fonduri europene care pornește de la 20.000 și ajunge la un maxim de 250.000 de euro pentru refacerea potențialului producției agricole, afectată de un dezastru natural, o catastrofă, etc. Sunt incluse atât fermele vegetale, cât și cele de creștere a animalelor.
Potrivit comunicatului transmis de MADR pentru AGROINFO, prin intermediul Măsurii 5 - Refacerea potențialului de producție agricolă afectat de dezastre naturale și de evenimente catastrofale și instituirea unor măsuri de prevenire corespunzătoare, respectiv a submăsurii 5.1 - Sprijin pentru investițiile în măsuri preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor climatice nefavorabile și ale evenimentelor catastrofale probabile, fermierii au avut posibilitatea de a accesa, în intervalul 01 aprilie – 30 iunie 2019, o sesiune de primire proiecte destinată investițiilor pentru prevenirea și combaterea Pestei Porcine Africane (PPA) în România.
Interesul fermierilor pentru a accesa această submăsură a fost deosebit, fiind depuse 174 proiecte (105 proiecte aferente solicitanților publici şi 69 proiecte aferente solicitanților privați), la nivel național, în valoare de 15.739.108 euro, dintr-un total disponibil de 14.775.003 euro pentru selecția proiectelor. În prezent, cele 174 proiecte depuse la nivel național se află în analiză la nivelul AFIR.
Beneficiarii eligibili în cadrul acestor sesiuni au fost: fermieri, cooperative, grupuri de producători, constituite în baza legislației naționale în vigoare care deservesc interesele membrilor, cât și entități publice cu atribuții în domeniul sanitar-veterinar, autorități publice care au în administrare punctele de trecere a frontierei, drumurile publice și administratori/gestionari publici ai fondurilor cinegetice.
Prin Sm 5.1 sunt finanțate proiectele a căror valoare maximă eligibilă va fi de la 20.000 euro până la 250.000 euro, în funcție de tipul operațiunii și de sub-măsura accesată. Sprijinul acordat prin acestă sub-măsură contribuie la:
- Creșterea capacităţii operationale de prevenire a apariţiei epidemiilor şi combaterea acestora, inclusiv prin diminuarea timpului de reacție din partea autorităților sau
- Reducerea efectelor dezastrelor naturale, a evenimentelor adverse şi catastrofale asupra potenţialului de producţie agricolă.
Pentru a fi eligibile la finanțare în cadrul acestei sesiuni, operațiunile/acțiunile trebuie să vizeze:
•Investiții în instalații de dezinfectare și dezinsecție;
•Investiții în creșterea capacității operaționale pentru reducerea timpilor de diagnostic prin dotarea laboratoarelor și achiziția de mijloace de transport a probelor;
•Achiziționarea de camere frigorifice pentru depozitarea temporară a animalelor sălbatice ucise până la primirea rezultatelor probelor prelevate;
•Investiții în instalații, echipamente și infrastructura sanitară și garduri de protecție, inclusiv repelenți, în cadrul fermelor, pentru asigurarea biosecurității.
O noutate în cadrul acestei sesiuni este faptul că vor putea fi decontate cheltuielile eligibile stabilite în cadrul proiectului, inclusiv cele efectuate înainte de depunerea cererii de finanțare, dar nu mai devreme de data recunoașterii oficiale de către autoritățile competente a producerii fenomenului epizootiei de pestă porcină africană, respectiv data de 31.07.2017.
Alte informații sunt disponibile pe paginile web ale AFIR (www.afir.info) și MADR (www.madr.ro).