Adama
Vinasa Rompak

AJUTOR de 15.000 DE EURO pentru FERMELE MICI! SUMELE DISPONIBILE ASTĂZI!

Publicat: 31 iulie 2019 - 15:34
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

SPRIJIN DEZVOLTARE FERME MICI. Din 22 iulie 2019 s-a dat startul depunerii cererilor pentru ajutorul de 15.000 de euro, fonduri europene, de care beneficiază fermele mici. Cererile se depun la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Câte cereri au fost depuse într-o săptămână și câți bani mai sunt pentru micii fermieri?

Sumele disponibile la AFIR pentru acest ajutor pot fi solicitate de micii fermieri din zona montană și de cei din sector zona normală înclusiv ITI, Delta Dunării.

Facem o precizare importantă: sumele solicitate de fermieri, numărul de cereri depuse, publicate de noi, sunt valabile pentru miercuri, 31 iulie 2019, ora 15. Pe măsură ce fermierii depun cereri pentru acest ajutor, aceste date se schimbă. Informațiile care rămân aceleași sunt: alocarea pentru fiecare zonă și plafonul depunere proiecte.

Miercuri, la ora 15, pe pagina oficială  AFIR apăreau 315 fermieri din zona montană, care au cerut sprijinul de 15.000 de euro/fermier, iar cererile depuse de aceștia însumau în total 4.726.000 euro. Bugetul alocat fermelor mici din zona montană, pentru această sesiune, este de  13.770.000 euro, iar plafonul de depunere a proiectelor este de 20.655.000 euro. Astăzi, la ora 15, mai era disponibilă suma de 15.900.000 euro.

Pentru zona normală inclusiv ITI, alocarea pentru sesiunea 2019 este de 32.130.000 euro, iar plafonul depunere proiecte este 48.195.000 euro. Până miercuri, 31 iulie, la ora 15, erau depuse 572 cereri, însumînd 8.580.000 euro.

dezv-ferme-mici_b

Valoarea sprijinului acordat fermelor mici este de 15.000 de euro, 100% nerambursabil.

TERMENUL LIMITĂ ESTE 31.12.2019, ORA 15.59.

BENEFICIARII. CONDIȚII

Solicitanţii (reprezentanții legali) eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin această submăsură trebuie să îndeplinească următoarele condiţii obligatorii:

să fie fermieri care au drept de proprietate și/sau drept de folosinţă pentru o exploatație agricolă  care intră în categoria de fermă mică, cu excepția persoanelor fizice neautorizate;
să fie persoane juridice române;
să acţioneze în nume propriu;
să aibă vârsta de cel puţin 18 ani împliniţi la data depunerii Cererii de finanţare;
să aibă studii  minime de 8  clase;
să se încadreze într-una din formele de organizare de mai jos la data depunerii Cererii de finanțare, indiferent de data înființării formei respective de organizare:
 - persoană fizică înregistrată şi autorizată în conformitate cu prevederile OUG nr. 44/ 2008, privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare:
o ca persoană fizică autorizată;
o ca întreprinzător titular al unei întreprinderi individuale;
o ca întreprindere familială;
- societate cu răspundere limitată cu asociat unic/ majoritar (majoritate absolută 50%+1) înfiinţată în baza Legii nr. 31/ 1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reprezentată prin:
o asociat unic care are şi calitatea de administrator al societăţii;
o asociat majoritar (majoritate absolută 50%+1) care are și calitatea de administrator al societăţii. În cazul persoanei juridice cu acţionariat multiplu, asociatul majoritar trebuie să exercite controlul efectiv pe întreaga durată de valabilitate a Deciziei de finanțare.

Să respecte încadrarea în categoria de microîntreprinderi sau întreprinderi mici, indiferent de forma de organizare economică;
Să nu creeze condiţii pentru a obţine în mod necuvenit un avantaj, în sensul prevederilor art. 60 din Regulamentul (UE) nr. 1306/ 2013, cu modificările şi completările ulterioare, în orice etapă de derulare a proiectului.

Solicitantul nu poate fi acţionar într-o altă microîntreprindere/ întreprindere mică agricolă care accesează/ a accesat submăsura 6.3.

Pentru evitarea creării de condiţii artificiale, verificarea se face atât pentru solicitant (inclusiv persoanele fizice aflate în componența persoanei juridice care solicită sprijinul)/ beneficiar, cât şi pentru cedenţi. Nu este admisă fărâmițarea exploatațiilor agricole, în scopul creării în mod artificial de condiții necesare pentru a beneficia de sprijin. 

Exploataţia agricolă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii obligatorii:

- are o dimensiune economică cuprinsă între 4.000 – 11.999 € S.O.
- este înregistrată cu cel puțin 24 de luni înainte de solicitarea sprijinului, în Registrul Unic de Identificare  – APIA și/sau în Registrul Național al Exploatațiilor2 – ANSVSA, ANZ, precum şi la Primărie în Registrul agricol2, de către solicitant:
- în nume propriu (persoană fizică) sau
- sub forma de organizare eligibilă pentru accesarea sprijinului prin intermediul submăsurii 6.3 .

TOT CE TREBUIE SĂ ȘTIȚI DESPRE ACCESAREA AJUTORULUI GĂSIȚI AICI: SPRIJIN pentru DEZVOLTAREA FERMELOR MICI: 15.000 DE EURO!



Vizualizat: 6273 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

11 decembrie 2024 - 07:05

Crescătorii de bovine beneficiază anul acesta de o subvenție APIA suplimentară pe cap de bovină, ecoschema PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plățile finale pe 2 decembrie 2024 și sunt la plată și subvențiile care nu au fost incluse pe lista avansului APIA.

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

11 decembrie 2024 - 06:06

Ministerul Agriculturii a postat, pe site-ul oficial, un proiect de hotărâre de Guvern care aduce modificări plăților făcute din fonduri de dezvoltare rurală. Una dintre schimbările importante vizează cazurile în care fermierii nu sunt sancționați. Este vorba de plățile de agro-mediu, agricultură ecologică, plăți pentru zona montană sau alte zone defavorizate și plățile din măsura de silvomediu, împăduriri.

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

10 decembrie 2024 - 18:27

Noul comisar european pentru agricultură face eforturi pentru ca mai multe dintre subvențiile europene să fie distribuite fermierilor cu venituri mici, mai degrabă decât marilor afaceri agricole.

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

10 decembrie 2024 - 10:17

Consiliul Agricultură și Pescuit a aprobat luni, 9 decembrie 2024, în unanimitate un set de concluzii privind o politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri, către o agricultură viitoare a UE competitivă, rezistentă la crize, durabilă, favorabilă fermierilor și bazată pe cunoaștere.

APIA vă anunță ASTĂZI să vă verificați conturile! Noi plăți APIA!

APIA vă anunță ASTĂZI să vă verificați conturile! Noi plăți APIA!

10 decembrie 2024 - 09:23

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 02 – 09 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 86.876.021,88 euro (432.236.764,28 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 414.753 fermieri, astfel:

Vremea pentru următoarele două săptămâni!

Vremea pentru următoarele două săptămâni!

09 decembrie 2024 - 19:18

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie, arată că temperaturile se mențin, în prima parte a perioadei vizate, la valori apropiate de normalul perioadei. În weekendul 13-15 decembrie vremea se va răci în majoritatea regiunilor țării, iar meteorologii anunță precipitații pentru săptămâna viitoare, cu o probabilitate mai mare după data de 20 decembrie.

Vești de la Bruxelles!

Vești de la Bruxelles!

09 decembrie 2024 - 18:28

Secretarul de stat Violeta Mușat a participat astăzi, 9 decembrie 2024, la Consiliul AgriFish de la Bruxelles.

De la 1 ianuarie 2025, noua regulă la plata subvențiilor APIA suplimentare!

De la 1 ianuarie 2025, noua regulă la plata subvențiilor APIA suplimentare!

09 decembrie 2024 - 17:52

Ministerul Agriculturii a publicat, în dezbatere, pe site-ul oficial un proiect de hotărâre de Guvern pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1570/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul strategic PAC 2023-2027. Regula nouă care trebuie respectate de fermierii, crescătorii de animale care vor să beneficieze și anul viitor de plățile APIA compensatorii.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii