Temperaturile vor fi apropiate de valorile normale în aproape toată ţara în perioada 19 - 25 august 2015, însă se va menţine instabilitatea atmosferică accentuată. Sunt posibile ploi cu caracter aversă, dar şi torenţiale, precum şi furtuni şi căderi de grindină. Seceta pedologică persistă pe aproape tot teritoriul agricol, însă sunt şi câteva zone unde culturile agricole ar putea fi salvate de ploile din această perioadă.
Caracteristici meteorologice
În această perioadă va predomina o vreme în general normală sub aspect termic, în cea mai mare parte a țării.
Temperatura medie diurnă a aerului va oscila între 13-24°C la nivelul întregului teritoriu agricol, limite apropiate de mediile multianuale.
Temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între 15-28°C, în majoritatea zonelor de cultură.
Temperatura minimă a aerului se va situa între 10-20°C, pe întreg teritoriul agricol al țării.
Instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin ploi cu caracter aversă, dar şi torenţiale, fiind însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat, căderi de grindină. De asemenea, se pot înregistra cantități de apă mai însemnate din punct de vedere agricol.
Caracteristici agrometeorologice
În cultura de porumb, conţinutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 cm, va prezenta valori scăzute (secetă pedologică moderată) şi deosebit de scăzute (secetă pedologică puternică şi extremă), pe aproape întreg teritoriul agricol al ţării.
Aprovizionarea cu apă a solului se va încadra în limite satisfăcătoare, local în sudul şi centrul Transilvaniei, precum şi în nord-vestul Moldovei.
În stratul de sol 0-20 cm (ogor), conţinutul de apă va prezentă valori scăzute şi deosebit de scăzute, seceta pedologică fiind moderată, puternică şi extremă, în majoritatea regiunilor agricole. În centrul şi sudul Transilvaniei, local în nord-vestul, estul şi sudul Moldovei, nord-estul Munteniei, rezerva de umiditate din sol se va situa în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim.
Starea de vegetaţie a culturilor agricole
În condiţiile agrometeorologice menţionate, atât la culturile prăşitoare, cât şi la speciile pomi-viticole, ritmurile de creştere, coacere şi maturare vor evolua în general normal, îndeosebi pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului. De asemenea, pe arealele agricole unde se vor menţine deficite de umiditate în sol, procesele de vegetaţie ale culturilor de câmp vor fi stânjenite, starea de vegetaţie a plantelor fiind pe ansamblu medie şi slabă.
Sub aspect fenologic, cultura de floarea-soarelui va parcurge maturitatea în ceară şi deplină (10-100%), iar în semănăturile efectuate în epoca optimă se vor declanşa lucrările de recoltare.
În funcţie de data semănatului, porumbul își va continua maturitatea în lapte şi ceară (10-100%), precum și maturitatea deplină (10-40%).
La sfecla de zahăr din principalele bazine de cultură vor predomina fazele de îngroşare a axei hipocotile şi acumularea zahărului în rădăcină (60-100%), iar la cartof creşterea tuberculilor, uscarea vrejilor, maturitatea tehnologică şi izolat recoltarea.
Pomii fructiferi se vor afla în fazele de creştere a rodului, acumularea zahărului, precum și coacerea fructelor și recoltarea la soiurile de sezon.
În majoritatea plantaţiilor viticole se vor înregistra creşterea şi dezvoltarea boabelor, acumularea zaharurilor, coacerea în „pârgă” şi local recoltarea la soiurile de masă.
Recomandări de specialitate
- Lucrări de recoltare, transport şi depozitare la produsele agricole de sezon;
- Eliberarea terenurilor de resturile vegetale şi efectuarea arăturilor în vederea însămânţărilor de toamnă pe terenurile cu o bună aprovizionare cu apă a solului;
- Efectuarea lucrărilor de întreţinere la pomii fructiferi şi viţa de vie.
Lucrările agricole de sezon vor fi sistate temporar de precipitaţiile prognozate.
(sursa: Administraţia Naţională de Meteorologie)