OFICIAL! Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale este prima instituție publică care a obținut certificarea internaţională pentru standardul ISO 37001:2016, aplicabilă sistemului de management anti-mită, anunță AFIR, într-un comunicat transmis pentru AGROINFO.
Directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Adrian Chesnoiu, a primit la începutul acestei luni certificatul de conformitate a sistemului de management anti-mită cu standardul internațional ISO 37001:2016 din partea lui Alessandro Romei, EMEA Senior Director la RINA SIMTEX – organismul de certificare pentru acest standard de calitate.
„Suntem prima instituție publică din România care obține această certificare importantă a sistemului de management ISO 37001 din partea RINA SIMTEX, fiind un standard de referință care asigură un set de bune practici cunoscute atât la nivel național, cât și la nivel internațional. Sistemul de management implementat la nivelul Agenției, care ne-a permis obținerea acestui standard de calitate a actului administrativ, are ca principal obiectiv scăderea continuă a riscurilor de mituire, atât în cadrul instituției, cât și în raport cu colaboratorii săi. În acest sens, sistemul încurajează și promovează o cultură instituțională adecvată, menită să descurajeze orice potențiale fapte de mituire și instituie un set de reguli și criterii anti-corupție care să fie respectate în toate activitățile în care este implicată Agenția.
Am dorit să obținem acest certificat pentru a adăuga încă un aspect pozitiv în construcția unui parteneriat de încredere cu beneficiarii noștri. Consecința directă a dobândirii acestui certificat este creșterea încrederii partenerilor în Agenţie, inclusiv a organismelor europene”, a declarat șeful AFIR.
În acest sens, conducerea AFIR și-a reafirmat angajamentul său pentru îmbunătăţirea continuă a eficacităţii sistemului de management, având ca obiectiv principal prevenirea și combaterea practicilor de mituire.
ISO 37001 oferă direcții importante pentru organizații, fiind conceput pentru a ajuta organizațiile să prevină, să detecteze și să răspundă proceselor de corupție, respectând în același timp actele normative incidente în domeniu. Măsurile impuse de ISO 37001 pot fi integrate cu procesele și controalele existente, iar standardul urmărește structura comună la nivel înalt, cerută de standardele sistemului de management ISO.