Sub aspect termic, în perioada 26 noiembrie – 02 decembrie 2013 va predomina o vreme mai rece decât în mod normal, la nivelul întregii ţări.
Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între -7...4°C, abaterile termice negative fiind de 1...5°C, în cea mai mare parte a zonelor de cultură.
Temperatura maximă a aerului se va situa între -3...7°C, în majoritatea regiunilor agricole.
Temperatura minimă a aerului va oscila între -11...1°C în aproape toată ţara, fiind condiţii de producere a îngheţului superficial la sol.
Sunt posibile precipitaţii mixte (ploaie, lapoviţă și ninsoare), predominant sub formă de ninsoare, fiind însoţite de intensificări temporare ale vântului, în aproape toată ţara.
Izolat, vor fi posibile cantităţi de apă mai însemnate din punct de vedere agricol, îndeosebi în sud-vestul ţării.
Caracteristici agrometeorologice
În cultura grâului de toamnă, rezerva de umiditate accesibilă plantelor pe adâncimea de sol 0-50 cm, se va încadra în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim şi optime, în majoritatea zonelor de cultură. Deficite moderate de apă în sol (secetă pedologică moderată) se vor înregistra pe suprafeţe agricole extinse din Moldova, nord-estul Munteniei, izolat în centrul şi sud-estul Dobrogei.
Starea de vegetaţie a culturilor agricole
În condiţiile agrometeorologice menţionate, ritmurile de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă vor fi încetinite, în cea mai mare parte a zonelor agricole, mergând până la stagnarea temporară a acestora, îndeosebi în zonele depresionare.
Cerealierele de toamnă (orz şi grâu) se vor afla în fazele de germinare (60-100%), răsărire (40-100%) şi formarea frunzei a treia (20-100%), precum şi înfrăţire (10-100%), în special pe arealele agricole cu o bună aprovizionare cu apă a solului din jumătatea sudică a ţării. Starea de vegetaţie a culturilor se va menţine în general bună şi medie, iar pe suprafeţele cu deficite moderate de apă în sol, precum şi în semănăturile efectuate tardiv, uniformitatea şi vigurozitatea plantelor se va prezenta medie şi slabă.
La rapiţa semănată în epoca optimă se va continua faza de înfrunzire (7-13 frunze adevărate), cu o uniformitate şi vigurozitate a plantelor pe ansamblu bună şi medie.
Viţa de vie va parcurge stadiul de repaus biologic, iar pomii fructiferi îşi vor definitiva maturarea lemnului, îngălbenirea şi căderea frunzelor în toate plantaţiile, speciile fiind în general bine adaptate la condiţiile de iernare.
Recomandări de specialitate:
• Efectuarea arăturilor adânci de toamnă pe suprafeţele cu o bună aprovizionare cu apă a solului;
• Administrarea îngrăşǎmintelor minerale pe bază de fosfor şi potasiu la culturile de toamnǎ semănate în epoca optimă;
• Lucrǎri de întreţinere în plantaţiile pomi-viticole.