Grapa cu discuri Biso FieldBoss, tip tandem tractată, face parte din gama de grape grele, având ca diametru la taler 720 mm. Unul dintre principalele avantaje este că utilajul poate fi folosit la adâncimi de până la 30 cm.
Instituţiile agricole specializate şi practica au demonstrat că prin utilizarea unui echipament special adaptat pentru recoltarea rapiţei se obţine o productivitate cu până la 200 kg/ha mai mare.
S.C. Agrocomert Holding S.A. Timişoara, importator pentru România al firmei germane CLAAS, în colaborare cu dealerii regionali, are deosebita plăcere de a vă invita la demonstratia practica cu una din cele mai performante combine de recoltat din lume: CLAAS LEXION 670
Gura Humorului ar putea fi locul unde va fi deschisă o fabrică de autovehicule multifuncţionale pentru agricultură, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur.
Sub sloganul “Mai aproape de oameni, mai aproape de natură”, timp de două zile la MEWI s-au desfăşurat “Zilele Porţilor Deschise”
În zilele de 13 şi 14 mai, MEWI Orţişoara şi-a deschis porţile pentru primi vizita colaboratorilor, clienţilor şi prietenilor, pentru ca aceştia să cunoască îndeaproape atât activitatea ce se desfăşoară în cadrul firmei, cât şi cele mai noi maşini şi utilajele agricole aflate în distribuţia companiei.
În perioada 3-8 mai, la fel ca la toate ediţiile precedente, MEWI Orţişoara a participat la AGRARIA Cluj-Napoca, considerat - pe bună dreptate - cel mai mare târg de agricultură şi industrie alimentară din Transilvania.
Creşterea productivităţii în fermele agricole prin reducerea costurilor cu echipamentele şi creşterea producţiei, reprezintă conceptul urmărit cu consecvenţă în ultimii 20 de ani de HORSCH, unul dintre cei mai renumiţi producători mondiali de utilaje pentru prelucrarea solului şi semănat.
Noua serie de tractoare 909 de la Fendt este echipată cu tehnologia SCR, ABS şi sistem integrat de reglare a presiunii aerului. Denumit „liderul”, cel mai puternic tractor standard de pe piaţă, cu o putere maximă de 390 CP şi performanţe uluitoare, poate oricând concura pentru poziţia de vârf din ferma oricărui agricultor.
În 2010, linia de producţie Fendt a contorizat o sută de mii de tractoare dotate cu transmisie Vario.