Adama
Vinasa Rompak

APIA primeşte cereri pentru subvenţia la motorină. Data limită - 31 iulie

Publicat: 18 iulie 2014 - 15:02
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Cererile de plată a ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, în trimestrul II al anului în curs, se depun la centrele judeţene APIA sau la cel al municipiului Bucureşti până la data de 31 iulie a.c., informează un comunicat al Agenţiei.

Întrucât comunicatul de presă a fost publicat vineri, 18 iulie a.c., fermierii au la dispoziţie mai puţin de zece zile lucrătoare pentru depunerea cererilor. „Acestea trebuie să fie însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate aferente trimestrului respectiv, precum şi de documentele fiscale de vânzare emise de furnizori pe numele beneficiarilor”, precizează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură.

Ajutorul de stat se acordă producătorilor agricoli care se încadrează în prevederile legislaţiei în vigoare şi care îndeplinesc şi alte condiţii, cum ar fi înregistrarea în registrele specifice, suprafeţele de teren pe care îl exploatează să fie de minimum 1 hectar inclusiv, iar suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha, cu excepţia suprafeţelor aferente legumelor cultivate în spaţii protejate. „În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare”, se mai arată în comunicatul APIA.
Pentru sectorul vegetal, odată cu cererea trimestrială de plată, se va depune şi copia cererii unice pe suprafaţă sau documentul care atestă înscrierea în Registrul plantaţiilor viticole.
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 de litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură. „Valoarea se calculează în lei pe baza cursului de schimb valutar euro-leu utilizat anual la calculul accizelor, potrivit legii, respectiv cursul de schimb valutar utilizat pentru calculul valorii în lei a accizelor în anul 2014 este 1 euro = 4,7380 lei. Astfel, este 379,395 euro/1000 litri, respectiv 1,7975 lei/litrul de motorină”, menţionează Agenţia în comunicatul citat.

Vizualizat: 2283 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Prezentați-vă la APIA cu actele pentru plata subvenției APIA! Termen 31 decembrie 2024!

Prezentați-vă la APIA cu actele pentru plata subvenției APIA! Termen 31 decembrie 2024!

02 decembrie 2024 - 15:43

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează astăzi că în perioada 02 – 31 decembrie 2024 inclusiv, se depun Cererile de acord pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2025. 

Noua listă AFIR cu tinerii fermieri care iau 70.000 de euro/fermier!

Noua listă AFIR cu tinerii fermieri care iau 70.000 de euro/fermier!

22 noiembrie 2024 - 11:07

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Raportul de selecție, sesiunea 01/ 2023, aferent intervenției DR 30, etapa lunară 3, componenta non-montan.

Start Rabla pentru tractoare: Etape și acte necesare!

Start Rabla pentru tractoare: Etape și acte necesare!

19 noiembrie 2024 - 22:52

Programul Rabla pentru tractoare se deschide pe 22 noiembrie 2024, cu etapa înscrierii în program a dealerilor de mașini agricole.

Record mondial de balotat!

Record mondial de balotat!

17 noiembrie 2024 - 16:59

Producătorul norvegian Kverneland a stabilit un nou record mondial de balotat -  cei mai mulţi baloţi produşi într-un interval de 24 de ore!

Comunicat AFIR: Raport selecție pentru bani europeni!

Comunicat AFIR: Raport selecție pentru bani europeni!

04 noiembrie 2024 - 06:20

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat rapoartele de selecție a investițiilor care au fost depuse în perioada 1 – 31 ianuarie 2024, respectiv în a III-a etapă lunară a sesiunii de depunere a cererilor de finanțare aferente intervențiilor DR-27 și DR-28 din Planul Strategic 2023 – 2027.

Anunț făcut ACUM: Noi ajutoare pentru fermele mici!

Anunț făcut ACUM: Noi ajutoare pentru fermele mici!

30 octombrie 2024 - 08:29

Se pregătește lansarea în perioada următoare a ajutorului din bani europeni pentru fermele mici. E disponibilă suma de 108 milioane euro. Anunțul a fost făcut marți de directorul general adjunct al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), Ficu Anghel, în cadrul ZF AGROBUSINESS SUMMIT 2024.

Vești grozave pentru fermieri! Suplimentare sume!

Vești grozave pentru fermieri! Suplimentare sume!

29 octombrie 2024 - 18:55

Președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Laurențiu Neculaescu, a venit cu detalii importante privitoare la concentrarea atenției AFM asupra fermierilor din România și punerea de fonduri pentru achiziția de tractoare la dispoziția acestora.

Ajutor de stat fermieri, crescători animale, suplimentat ASTĂZI de Guvern!

Ajutor de stat fermieri, crescători animale, suplimentat ASTĂZI de Guvern!

02 octombrie 2024 - 17:36

Guvernul a aprobat astăzi, 2 octombrie 2024, Hotărârea pentru modificarea alin. (14) și alin.(11) ale art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.

Comunicat AFIR ASTĂZI: Achiziție utilaje!

Comunicat AFIR ASTĂZI: Achiziție utilaje!

02 octombrie 2024 - 15:01

Fermierii, procesatorii și antreprenorii din mediul rural, care solicită finanțare prin intermediul AFIR, pot achiziționa direct prin Baza de date a AFIR – fără parcurgerea procedurilor specifice achizițiilor – mașini, utilaje, echipamente specializate, silozuri, sere, hale, grajduri și mobilier pentru proiectele de investiții finanțate cu fonduri europene nerambursabile.

AFIR ACUM: Nou ajutor de 300.000 euro/fermier și 700.000 euro/fermier achiziție utilaje agricole!

AFIR ACUM: Nou ajutor de 300.000 euro/fermier și 700.000 euro/fermier achiziție utilaje agricole!

26 septembrie 2024 - 06:53

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat miercuir, 25 septembrie 2024, Ghidul consultativ al intervenției DR 16 „Investiții în sectorul legume și/ sau cartofi.”

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii