Reclama header big full
Adama
Vinasa Rompak

Şeful MADR: Calculele preliminare arată că plata pe suprafaţă va fi de 139 euro/hectar, în 2013

Publicat: 26 septembrie 2013 - 21:03
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Agricultorii ar putea primi 139 de euro/hectar în anul 2013, potrivit unor calcule preliminare, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

“În anul 2013, calculele preliminare - pentru că suntem în perioadă de control - arată că plata europeană, SAPS, va fi undeva la 139 de euro pe hectar şi sigur că pachetul de la bugetul de stat îl vom negocia chiar în aceste zile cu Ministerul de Finanţe”, a spus Daniel Constantin, într-o conferinţă de specialitate.

Daniel Constantin a precizat că este important să avem un pachet apropiat de maximum, atât la plata pe suprafaţă, cât şi la plata pe cap de animal, şi că încearcă să explice Ministerului de Finanţe că în 2014 se poate aloca 100% din cât s-a alocat în 2013, iar anul viitor 75% din cât s-a alocat în 2013.

Plata pe suprafaţă este finanţată din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Pachetul financiar prevăzut pentru pentru plăţile pe suprafaţă se ridică la 1,264 miliarde de euro, în 2013, în creştere faţă de anul trecut cu peste 21%, când a totalizat 1,043 miliarde de euro. sursa: Agerpres

Vizualizat: 5331 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Subvenții de 1,7 milioane euro fraudate de o cooperativă agricolă din Iași!

Subvenții de 1,7 milioane euro fraudate de o cooperativă agricolă din Iași!

16 februarie 2025 - 14:41

Parchetul European (EPPO) din Iași (România) a adus acuzații împotriva a patru persoane și două companii pentru fraudă agravată de subvenții și falsificare de documente private într-o anchetă privind o fraudă de 1,73 milioane de euro care implică proiecte de sisteme de irigații, finanțate integral de UE, informează un comunicat al Parchetului European.

Calcul subvenții APIA pentru anul ăsta la o fermă de 100 hectare!

Calcul subvenții APIA pentru anul ăsta la o fermă de 100 hectare!

16 februarie 2025 - 14:16

Cum puteți obține anul acesta 58 de euro în plus pe hectar de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA)? APIA lansează o nouă eco-schemă PD-28 - Menținerea de zone neproductive și/sau înființarea de elemente noi de peisaj pe terenurile arabile. Pe site-ul Ministerului Agriculturii au fost publicate exemple de calcul pentru această subvenție APIA pentru o fermă de 100 hectare.

Anunț APIA: Subvenții APIA plătite ASTĂZI!

Anunț APIA: Subvenții APIA plătite ASTĂZI!

14 februarie 2025 - 17:22

În perioada 02 decembrie 2024 – 14 februarie 2025, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată suma totală de 579.968.394 euro (2.885.552.477 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 669.208 fermieri (94,01% din totalul fermierilor declarați eligibili).

Bani în plus pe hectar anul ăsta de la APIA! Suma pe care o luați!

Bani în plus pe hectar anul ăsta de la APIA! Suma pe care o luați!

14 februarie 2025 - 15:04

Fermierii, crescătorii de animale beneficiază anul acesta de o subvenție APIA în plus pe hectar, așa cum a anunțat Agroinfo încă de la începutul anului 2025. Este vorba de eco-schema PD-28 - Menținerea de zone neproductive și/sau înființarea de elemente noi de peisaj pe terenurile arabile cu un cuantum de 58,18 euro/ha, conform informării publicată pe site-ul Ministerului Agriculturii.

Programul Rabla pentru tractoare legat de subvențiile APIA!

Programul Rabla pentru tractoare legat de subvențiile APIA!

13 februarie 2025 - 18:29

O nouă condiție pentru fermierii care vor să-și cumpere un tractor prin Programul Rabla pentru tractoare. Anunțul l-a făcut astăzi Ion Păunel, președintele Uniunii Salvăm Țăranul Român.

Anunț micii fermieri! Condiție nouă anul ăsta pentru subvenția de 1.500 euro!

Anunț micii fermieri! Condiție nouă anul ăsta pentru subvenția de 1.500 euro!

13 februarie 2025 - 14:34

Micii fermieri cultivatori de usturoi care accesează ajutorul de minimis anul acesta trebuie să respecte o nouă regulă. Această condiție ar urma să se aplice și celor care solicită subvențiile pentru legume cultivate în spații protejate, sere și solarii. Cuantumul ajutorului de stat per beneficiar a fost anul trecut de 1.500 euro/ha.

Noi beneficiari anul ăsta pentru subvenția APIA motorină!

Noi beneficiari anul ăsta pentru subvenția APIA motorină!

13 februarie 2025 - 12:25

Un proiect de hotărâre de Guvern, publicat în consultare pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, anunță cuantumul ajutorului de stat la motorină pentru acest an pentru beneficiarii din acvacultură.

Anunț ASTĂZI MADR: Termen 31 martie ajutor fermieri!

Anunț ASTĂZI MADR: Termen 31 martie ajutor fermieri!

12 februarie 2025 - 11:16

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță prelungirea până la data de 31 martie 2025 a sesiunii de depunere a solicitărilor de finanțare prin Schema de ajutor privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare.

Plata subvențiilor APIA depinde anul ăsta de această regulă! Ce le este interzis fermierilor!

Plata subvențiilor APIA depinde anul ăsta de această regulă! Ce le este interzis fermierilor!

12 februarie 2025 - 06:16

Fermierii care beneficiază de subvențiile APIA aferente acestui an sunt obligați să respecte normele de condiționalitate. Unele dintre aceste reguli au suferit modificări, cum este cazul GAEC 8. Schimbările sunt aduse de Ordinul MADR nr.501 din 6 decembrie 2024, în vigoare din prima zi a acestui an, 1 ianuarie 2025.

Cât au crescut anul ăsta cheltuielile la o fermă cu 1.000 de vaci și 1.000 ha teren!

Cât au crescut anul ăsta cheltuielile la o fermă cu 1.000 de vaci și 1.000 ha teren!

11 februarie 2025 - 12:20

Eliminarea facilităților fiscale pentru agricultură și industria alimentară, începând cu acest an, constituie o grea lovitură pentru fermele mari care oricum aveau probleme cu asigurarea forței de muncă.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Talerul de disc Niaux - flexibil şi dur, în acelaşi timp

Talerul de disc Niaux - flexibil şi dur, în acelaşi timp

INDUSTRIEHOF, producător şi distribuitor de piese de uzură pentru utilaje agricole, în special cele de prelucrarea solului, cu 18.000 de repere distincte în portofoliu, şi-a expus câteva dintre produsele consacrate la ediţia 2023 a târgului Agriplanta-RomAgroTec. Află care este durata de viaţă a organelor produse de specialistul german comparativ cu piesele standard.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Înainte de masă

Înainte de masă
Părintele îl întreabă pe un enoriaş: Detalii