FMC-pus direct
KWS+
Reclama header after big part 2
AGRICOVER

Fermierii care nu sunt activi ajung pe lista neagră a MADR şi nu mai primesc subvenţii

Publicat: 19 martie 2014 - 22:26
3 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

Fermierii care nu fac parte din categoria celor activi vor fi incluşi pe o listă neagră şi nu vor mai beneficia de plăţi directe. Declaraţia a fost făcută miercuri de Daniel Constantin, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, la un seminar de specialitate.

“Se introduce un nou concept, conceptul de fermier activ, astfel încât nu mai pot beneficia de plăţi directe decât acei fermieri care înregistrează şi lucrează în agricultură. Exemple sunt numeroase, consiliile locale, aeroportul nu ştiu care din Bucureşti sau din alte zone care până acum cel puţin pe pajişti, pe administrarea corectă în bune condiţii agricole şi de mediu a pajiştilor primeau aceste plăţi directe. Ne mai fiind fermieri activi, şi vom avea o listă neagră, să îi spunem aşa, de instituţii, de categorii care nu vor mai putea primi plăţile pe suprafaţă. Nu este o categorie foarte mare astfel încât să creeze probleme. Mai mult acest lucru cred că aduce avantaje pentru cei care lucrează în agricultură”, a spus Daniel Constantin.

Potrivit şefului MADR, lista nu a fost încă făcută şi nici conceptul de fermier activ nu a fost definit. “În momentul de faţă există un început de listă neagră, pentru că nu este definiţie nici europeană, dar statul membru poate să umple această listă neagră cu toate categoriile pe care dumneavoastră le propuneţi. Ca atare, până la sfârşitul acestui an vă invităm să ne spuneţi ce categorii vreţi să excludeţi de la plăţile directe şi vom defini în felul acesta prin negaţie ce înseamnă fermierul activ”, a explicat Constantin.
În acest moment, la APIA sunt înscrişi peste 1,1 milioane de fermieri, pentru care au fost efectuate plăţi comunitare în anul financiar 2012 - 2013. sursa: Agerpres

Vizualizat: 4706 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Decizie MADR astăzi! Plățile pentru fermieri, crescători de animale!

Decizie MADR astăzi! Plățile pentru fermieri, crescători de animale!

20 septembrie 2021 - 19:05

Ministerul Agriculturii a publicat astăzi pe site-ul oficial, în dezbatere, un proiect de hotărâre de Guvern prin care este stabilită suma pentru acest an pentru plata subvenției APIA la motorina utilizată în agricultură.

Vin subvențiile APIA! Mesajul de ASTĂZI al șefului APIA pentru fermieri, crescători de animale!

Vin subvențiile APIA! Mesajul de ASTĂZI al șefului APIA pentru fermieri, crescători de animale!

20 septembrie 2021 - 18:18

Ne apropiem cu pași repezi de startul plăților în avans aferente Campaniei 2021, le transmite directorul general APIA, Adrian Pintea, fermierilor, crescătorilor de animale, într-un mesaj publicat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Fermierii români îi cer ministrului agriculturii să devină aliatul lor!

Fermierii români îi cer ministrului agriculturii să devină aliatul lor!

20 septembrie 2021 - 11:01

Federația Națională PRO AGRO a transmis astăzi, pentru Agroinfo, o scrisoare deschisă adresată ministrului agriculturii, Adrian Oros. Fermierii îi cer șefului MADR să devină aliatul lor în lupta pentru un preț corect al produselor din fermele românești.

Ministrul Oros: Primul efect va fi falimentul fermierilor!

Ministrul Oros: Primul efect va fi falimentul fermierilor!

19 septembrie 2021 - 20:57

Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a declarat, la acest sfârșit de săptămână, la Cluj că fermierii sunt amenințați cu falimentul în ciuda subvențiilor agricole de care beneficiază în situația în care în UE sunt importate din țări terțe produse agroalimentare la prețuri mult mai mici.

Cuantum pe hectar subvenție APIA pe pășune pentru anul 2021!

Cuantum pe hectar subvenție APIA pe pășune pentru anul 2021!

17 septembrie 2021 - 09:34

Valoarea pe hectar a schemelor de plată pe suprafață, pentru acest an, este stabilită printr-un proiect de hotărâre de Guvern, publicat pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii. Care este cuantumul subvenției APIA pentru un hectar de pășune, pentru anul 2021, subvenție de care beneficiază crescătorii de animale?

Șeful APIA, anunț pentru fermieri, crescători de animale!

Șeful APIA, anunț pentru fermieri, crescători de animale!

17 septembrie 2021 - 07:55

Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, va fi marți, 21 septembrie 2021, în mijlocul fermierilor din județul Tulcea. Miercuri, șeful APIA a fost în județul Cluj, la Feleacu. APIA desfășoară, în această perioadă, o amplă campanie de informare a fermierilor români despre subvențiile agricole de care beneficiază aceștia. În fiecare județ, șeful APIA se întâlnește cu fermierii, crescătorii de animale.

Ministrul Oros: Buget de 13,6 miliarde de euro pentru plata subvențiilor APIA!

Ministrul Oros: Buget de 13,6 miliarde de euro pentru plata subvențiilor APIA!

16 septembrie 2021 - 20:15

Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a declarat că suma alocată pentru plata subvențiilor agricole către fermierii, crescătorii de animale din România, în perioada 2021-2027, este 13,6 miliarde de euro.

Fermierii se luptă să ne pună pe masă aceeași hrană ieftină cu costuri mult mai mari!

Fermierii se luptă să ne pună pe masă aceeași hrană ieftină cu costuri mult mai mari!

16 septembrie 2021 - 17:26

Eurodeputata Carmen Avram a atras atenția, în Plenul Parlamentului European, că fermierii și agricultura nu au fost menționați nici măcar o singură dată în discursul asupra Stării Uniunii, rostit de Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Asta deși, pe lângă pandemie, standarde tot mai înalte de calitate și importurile ieftine din țări terțe, pe umerii fermierilor stau acum și costurile mult mai mari la energie, informează un comunicat transmis Agroinfo.

Hotărâre Guvern! Ajutor minimis pentru 2021 pentru fermieri!

Hotărâre Guvern! Ajutor minimis pentru 2021 pentru fermieri!

16 septembrie 2021 - 13:58

Pe site-ul Ministerului Agriculturii a fost postat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 651/ 2021 pentru aprobarea programului de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2021, precum și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2021 privind aprobarea programului de susținere a producției de plante aromatice pentru anul 2021.

A crescut anul acesta suma pe hectar pentru plata tineri fermieri!

A crescut anul acesta suma pe hectar pentru plata tineri fermieri!

16 septembrie 2021 - 06:50

Printr-un proiect de hotărâre de Guvern, publicat pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, este stabilit cuantumul pe hectar al schemelor de plată pe suprafață, pentru acest an. Subvenția care a crescut cu aproape 4 euro pe hectar este plata pentru tinerii fermieri.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [3]  
Pagini: [1]  1   
3.
patru
|
03. 24, 2014. Monday 10:43

hai si cu definitia de fermier pasiv care are doar teren sau doar animale (ce le paste abuziv pe unde vede cu ochii si capata o gramada de bani);ati eliminat conditia amenzilor astfel ca toti impostorii pot lua bani . cel aciv teren-animale-subventie .ar fii bine sa fie o diferenta considerabila la bani an favoarea celui activ,nu sa-l conditionati aberant (animale,teren) astfel treburile se vor aseza singure pe fagasul cel bun

2.
ionescu 44
|
03. 21, 2014. Friday 20:31

eu muncesc cu familia in jur de 4 hectare de pomi.nu pot beneficia de subventii pt ca nu am facut succesiunea pt. ca statul acesta atat de"grijuliu"cu taranii a fixat niste taxe f. mari in cazul in care doresti sa faci succesiunea.intradevar,ne "ajutati" f. mult

1.
Eva
|
03. 20, 2014. Thursday 18:40

Un fermier inactiv asi considera cel care sta la oras nu are nici o activitate agricola sau zootehnica, este doar proprietar al unor terenuri agricole sau pasunat si colecteaza subventia anual pe langa arenda ce le cere celor care ar pasuna acele terenuri. In acest sens Statul impreuna cu UE platesc proprietarilor numai pentru simplu fapt ca au mostenit/ cumparat terenuri. Subventiile ar trebui sa fie acordate celor care intradevar lucreaza terenurile si cresc animale.

Rezultate: [3]  
Pagini: [1]  1   

Video

Agricultura în pantă, o mare provocare! Iacob Boca a ales combina New Holland de la Agroconcept

Agricultura în pantă, o mare provocare! Iacob Boca a ales combina New Holland de la Agroconcept

Agricultura în pantă este o mare provocare pentru Iacob Boca. Chiar dacă îi spune Câmpia Transilvaniei, această zonă este împânzită de dealuri cu elevaţie destul de mare. De aceea are nevoie de tractoare puternice şi de utilaje mari, care să facă faţă lucrului în pantă. 

Tractorul autonom AgXeed de 156 CP în lucru la Cereals 2021! Ferma de vaci complet automatizată: robot de muls DeLaval, plug raclor, robot de hrănit viței Povestea porumbului de Cărpiniş

Bancul zilei

Găini străine

Găini străine
Un ardelean, la piaţă: Detalii