Aproximativ 63.000 de fermieri sunt aşteptaţi, pe 10 noiembrie a.c., la votul pentru desemnarea celor 25 de membri ai Colegiului Judeţean al Camerei Agricole Sălaj.
„Avem întocmite listele de electori la nivelul judeţului Sălaj, 63.452 de posibili votanţi. Avem întocmită lista cu candidaţii care participă pe cele nouă secţiuni ce vor constitui Camera Agricolă Sălaj. Conform legii, Camera are patru organisme de lucru: primul, cel mai larg, Adunarea Generală a membrilor, doi - Colegiul Judeţean al Camerei Agricole, respectiv cei 25 de membri care vor fi desemnaţi duminică, 10 noiembrie. Apoi mai are un serviciu operaţional administrativ compus din minim şapte specialişti şi Comisia de Cenzori. Ceea ce facem noi la alegeri este să desemnăm cei 25 de membri”, a declarat preşedintele comitetului de organizare a acestor alegeri, Mircea Ciocian.
Doar 6.000 de buletine de vot
Acesta a precizat că din cauza lipsei banilor pentru organizarea alegerilor, având la bază experienţa altor judeţe, vor fi tipărite doar circa 6.000 de buletine de vot, fiecare secţie de votare având însă posibilitatea, dacă se impune, să multiplice buletinele de vot. „Mandatul membrilor care vor fi aleşi este de un an. Abia de anul viitor Camera intră în regim normal, în sensul că mandatul fiecărui membru ales va fi de patru ani. Altfel spus, cei care vor fi aleşi pentru perioada de un an au de rezolvat practic trei probleme mari: să înregistreze Camera ca şi persoană juridică, un ONG de utilitate publică, să-şi pună la punct registru de membri şi să organizeze viitoarele alegeri”, a afirmat Mircea Ciocian.
Pentru cele 25 de posturi în cadrul Colegiului Judeţean al Camerei Agricole şi-au depus candidatura 37 de fermieri. sursa: Agerpres