CATAR şi RO PAC organizează Conferinţa “O nouă paradigmă agrară în Romȃnia”. Evenimentul va avea loc joi, 31 Octombrie 2013, între orele 16.00 – 18.00 în Sala Centrului de Presă a Centrului Expoziţional ROMEXPO.
Ca urmare a acordului politic din 26 iunie 2013, semnat de Comisia Europeană, Parlamentul European şi Consiliul Europei, statele membre pot începe să-si definitiveze programele nationale proprii de dezvoltare rurală. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, Romȃnia are astfel şansa ca în acest an să propună, să dezbată public şi să încheie, pentru prima data de la revoluţie, o strategie naţionala unitară de dezvoltare rurală, în agricultură, pentru un orizont de timp mediu – lung: 2014 - 2020 - 2030. În acest sens, Alianţa ROPAC din care face parte şi CATAR, adică cele mai mari organizaţii agricole romȃneşti, federaţii, confederaţii, ligi, forumuri s.a., au venit în întȃmpinarea Ministerului Agriculturii cu propria propunere a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală pentru următoarea perioadă de programare financiară 2014 - 2020.
„Vom vorbi despre tinerii fermieri, agricultura montană, cooperare şi asociere, inovare, biodiversitate şi mediu, pilonul I si pilonul II dar şi despre fermele familiale. Vom vorbi despre organizare la nivel naţional, camere agricole, pieţe de desfacere. Vom vorbi de renaştrea Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală dar şi despre organizarea tinerilor fermieri la nivel naţional”, se arată în comunicatul citat.
La conferinţă vor fi prezenţi lideri ai organizaţiilor de fermieri din ţară printre care:
Ioan Agapi, Director General, Federaţia Agricultorilor de Munte Dorna – FAMD; Csaba Sebestyen, Preşedinte, Asociaţia Agricultorilor Maghiari din Romania, AAMR; Răzvan Popa, Director, Fundaţia ADEPT Transilvania; Tiberiu Stef, Director General, Asociaţia Agrom RO, Mureş; Alin Prunean, Preşedinte, Asociaţia de Dezvoltare şi Educaţie AGAPIS, Sălaj; Claudiu Frȃnc, Preşedinte, Federaţia Crescătorilor de Bovine din Romania, Alianţa ROPAC; Alin Bogdan Buzescu, preşedinte, Confederaţia Asociaţiilor Tărăneşti din Romȃnia CATAR; Avram Fiţiu, Secretar General, Federaţia Naţionala de Agricultură Ecologică şi alţii. Vor fi prezenţi şi alţi lideri de organizaţii de fermieri din ţară, parteneri în cadrul CATAR sau al Alianţei RO PAC.