Plăţile prin Programul Operaţional de Pescuit (POP) ar putea fi deblocate la începutul lunii iulie 2012, dacă autoritatea de audit va confirma, în aceste zile, funcţionarea satisfăcătoare a sistemului, susţine secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Achim Irimescu.
Plăţile prin Programul Operaţional pentru Pescuit sunt întrerupte din 13 ianuarie 2012, pentru o perioadă de 6 luni, România riscând să intre în suspendare de plăţi pe acest program, dacă deficienţele nu vor fi corectate până pe 13 iulie 2012. Într-o eventuală a treia fază ar urma să fie impuse şi penalităţi statului român.
„Termenul de şase luni acordat de Comisia Europeană pentru remedierea deficienţilor constatate în sistem se împlineşte în curând, la 13 iulie 2012. Am fost acuzaţi de ceva fraudă şi de iregularităţi. Noi am lucrat cu autoritatea de audit pe un plan de acţiune pentru remedieri, strict pe sesizările şi sugestiile autorităţii de audit. Aşteptăm să certifice faptul că sistemul funcţionează satisfăcător. Sigur mai sunt măsuri în derulare, nu le poţi face în scurt timp şi aici vorbim de reevaluarea unor proiecte. Sper ca săptămâna aceasta (25 iunie-1 iunlie – n.red.) autoritatea de audit să ne confirme funcţionarea satisfăcătoare a sistemului, iar la începutul lunii iulie vor fi deblocate plăţile”, a spus Achim Irimescu, citat de Agerpres.
60 milioane euro plătiţi de România beneficiarilor POP, nerambursaţi încă de UE
În prezent, prin Programul Operaţional pentru Pescuit au fost efectuate plăţi către beneficiari de la bugetul de stat de 60 milioane euro, sumă care nu a fost încă rambursată de la bugetul UE.
Potrivit scrisorii transmise de Comisia Europeană, România înregistrează erori şi nereguli în procesul de selecţie a proiectelor depuse, dar şi deficienţe în separarea funcţiilor şi atribuţiilor din cadrul Autorităţii de Management pentru POP (AM-POP).
Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii a precizat că două dintre proiectele depuse pe POP au fost înscrise în registrul debitorilor, iar unul dintre acestea va fi anulat.
„Sunt deja două proiecte depuse pe POP, care au fost înscrise în registrul debitorilor, iar unul dintre ele va fi anulat, dar nu sunt de o valoare foarte mare, câteva zeci de mii de lei fiecare. Dar nu aici este problema cea mai mare, ci în funcţionarea sistemului în sine. Au fost refăcute procedurile, am avut şi o discuţie cu directorul DG Mare, care a apreciat progresele”, a mai adăugat Achim Irimescu.
România beneficiază, până în 2013, de peste 307,618 milioane euro prin POP pentru finanţarea investiţiilor în domeniul pescuitului, acvaculturii şi procesării, din care 230,714 milioane euro reprezintă asistenţa UE prin Fondul European pentru Pescuit (FEP), iar diferenţa este asigurată din bugetul naţional.