Adama
Vinasa Rompak

Precipitaţiile din Europa influenţează PRODUCŢIA şi PREŢUL cerealelor

Publicat: 21 iulie 2021 - 11:30
Comenteaza   | Video 1 2 3 4 5   | Print | Trimite unui prieten

Participanții la piața europeană și-au exprimat îngrijorarea cu privire la problemele logistice și întârzierea campaniei de recoltare în principalele regiuni producătoare, în special Germania, care a fost afectată de furtuni puternice.

Schimbările dramatice ale vremii, de la temperaturi ridicate și secetă la ploi abundente și inundații devastatoare, au făcut ca Asociaţia fermierilor din Germania (DRV) să reducă săptămâna trecută prognoza pentru producție totală de cereale la 43,8 milioane de tone, în timp ce producția de grâu a fost estimată la 22,82 milioane de tone.

Campania de recoltare a fost întârziată cu aproximativ două săptămâni în sudul Germaniei şi, în acelaţi timp, au crescut temerile privind potenţialele daune asupra calității grâului, deși în zona de nord-est țara încă suferă de uscăciune.

Ploile abundente și inundațiile din sud-vestul Germaniei au blocat, de asemenea, transporturile în unele părți ale râului Rin, principala artera de transport fluvial a Germaniei pentru mărfuri și care face legătura cu porturile Amsterdam, Rotterdam şi Anvers, deoarece nivelul ridicat al apei a împiedicat navele să treacă pe sub poduri.

Potrivit unui raport Reuters, inundațiile au afectat puternic livrările de minerale, cărbune și produse petroliere către centrul Germaniei, dar efectul asupra producției şi livrărilor de grâu este încă dificil de estimat.

Chiar dacă, principalele zone producătoare de grâu ale Germaniei nu au fost afectate, traderii trebuie să ofere un preţ mai mic pentru a compensa cheltuielile suplimentare de transport.

După Franța, Germania este cel mai mare producător de grâu din Europa şi un mare producător și consumator de rapiță. Anul acesta se aşteaptă ca Germania să producă 3,7 milioane de tone.

Recoltare_b 

Grâu: condiţiile meteorologice cresc prețul

Piaţa internaţională a grâului a reacţionat luni (19.07.2021) la condiţiile extreme din principalele regiuni producătoare: excesiv de cald și uscat în SUA şi regiunea Mării Negre, în special în sudul Rusiei şi precipitaţiile abundente din Germania. De asemenea, în America de Sud, nivelul scăzut al fluviilor cauzează probleme cu logistica. Nivelul apei fluviului Parana este la cel mai scăzut nivel din ultimii 70 de ani.

La bursa de la Paris (MATIF), preţul pentru grâul cu livrare în septembrie s-a închis la 214,25euro/tonă, neschimbat față de weekend, pentru livrările din decembrie a fost de 216,25euro/tonă, în creștere cu 0,25euro, iar pentru martie 2022 s-a închis cu 218,00euro/tonă, în creştere 0,50euro.

Vizualizat: 2005 | Video Video 1 2 3 4 5 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Anunț APIA de ASTĂZI!

Anunț APIA de ASTĂZI!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în data de 20 iulie 2021, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de înscriere în Programul pentru susținerea producției de legume în spații protejate, fiind depuse un număr de 14.239 cereri pentru o suprafață solicitată de 1532,28 hectare. (În Anexă regăsiți situația cererilor depuse pe fiecare județ în parte și suprafața solicitată).

Apelul făcut de doi crescători români de vaci: Pericolul care pândește fermele care iau ajutor european!

Apelul făcut de doi crescători români de vaci: Pericolul care pândește fermele care iau ajutor european!

Doi crescători de vaci, Boldiș Szilamer din Turnu, județul Arad, și Dumitru Roșca, din Orțișoara, județul Timiș, trag un semnal de alarmă cu privire la pierderile extrem de mari pe care le înregistrează fermierii care iau ajutoare europene. Pericolul este ca fermele de animale în loc să se dezvolte cu aceste ajutoare, pot să ajungă în pragul falimentului.

Ferma din România care crește ACUM porci liberi pe pășune! Moșia Chindia aparține unui cunoscut cântăreț!

Ferma din România care crește ACUM porci liberi pe pășune! Moșia Chindia aparține unui cunoscut cântăreț!

Prima fermă care îndrăznește să crească porci liberi, pe pășune, este Moșia Chindia. Aparține cunoscutului tenor Vlad Miriță. Cântărețul a transformat gospodăria țărănească a părinților într-o fermă unde animalele sunt crescute prin pășunare. Crește și porci pe pășune, e adevărat, rasa Mangalița, dar Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) interzice creșterea porcilor în aer liber, le interzice oierilor porcii la stâne, fără vreo excepție legată de rasa porcului.

AGCO și DEUTZ semnează un nou parteneriat strategic

AGCO și DEUTZ semnează un nou parteneriat strategic

Cei doi giganţi, AGCO și DEUTZ au convenit asupra unui nou parteneriat strategic pe termen lung ce stabilește securizarea aprovizionării, predictibilitatea și fiabilitatea atât pentru companii, cât și pentru clienții acestora.

Preț RECORD plătit pentru un TRACTOR

Preț RECORD plătit pentru un TRACTOR "clasic"

Al doilea cel mai mare preț pentru un tractor clasic a fost plătit de către un colecţionar britanic pentru un model "County 1474", din 1983. Acest nou record, de 210.112 lire sterline, s-a înregistrat în cadrul unei licitaţiei organizate de către Cheffins pentru vânzarea colecţiei de maşini agricole a fermei Shrubbs din Essex (Marea Britanie). Tractorul County 1474 avea doar 100 de ore de funcţionare, a mai avut înainte doi proprietari şi preţul de vânzare estimat iniţial a fost între 60.000 și 70.000 de lire sterline.

Egiptul a cumpărat 240 mii tone de grâu românesc şi rusesc

Egiptul a cumpărat 240 mii tone de grâu românesc şi rusesc

Autoritatea generală egipteană pentru achiziția de bunuri (GASC) a rezervat 240.000 de tone de grâu de panificaţie din România şi Rusia după încheierea unei licitații şi pentru care a plătit, în medie, 269,83 USD/tonă CFR și 238,38 USD/tonă FOB.

Rusia crește din nou TAXELE de export pentru grâu și porumb

Rusia crește din nou TAXELE de export pentru grâu și porumb

Ministerul rus al agriculturii a anunțat că va crește din nou taxa de export pentru grâu și porumb, dar taxa pentru orz rămâne neschimbată în perioada perioada 30 iunie-6 iulie. Astfel, taxa de export pentru grâu va fi majorată cu încă 3,20USD/tonă şi ajunge la un total de 41,30USD/tonă, conform prețului indicelui mediu pe șapte zile publicat de bursa din Moscova (MOEX) de 259,10 USD / tonă.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Puma 260 AFS Connect - în premiera în România

Puma 260 AFS Connect - în premiera în România

Alături de cele peste 50 de maşini şi echipamente agricole expuse la Agriplanta, Titan Machinery România a prezentat cele mai noi şi moderne tehnologii pentru agricultura de precizie şi irigaţii. De asemenea, cel mai mare model din gama Puma - 260 AFS Connect a fost prezentat în premieră în România.

Interviu cu Bogdan Constantin, PR & Communication specialist Titan Machinery România.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La cumpărături

La cumpărături
Un tip făcea cumpărături într-un supermagazin cu un cărucior în care era şi băieţelul său de doi ani. Detalii