Mesaje primite la redacție de la fermieri! Cornel Păduraru ne-a transmis un mesaj la redacție în care ne spune că este de profesie inginer horticol și dorește să-și expună opinia despre creșterea oilor în România și acordarea subvențiilor pentru ovine.
"De profesie sunt inginer horticultor, vreau să-mi expun părerea despre creșterea oilor în România.
În România nu este o strategie concretă privind creșterea oilor și unde ajung acestea în final.
Se oferă subvenție crescătorilor de oi din fonduri europene și o parte suportate de Statul Român. Aspect frumos.
Fondurile Europene trebuiesc returnate de România deoarece cotizăm la acest sistem de finanțare, concluzia: subvenția este suportată de fiecare cetățean român prin taxele achitate către Statul Român.
Oile crescute în România care primesc un stimulent financiar, adică bani din subvenție, se vând la țările arabe în viu, că au ei nu știu ce tradiție, pe un preț, care să recunoșstem, de nimic. Cumpăratul în stare vie este o vrăjeală comerciala ca arabii să cumpere oi la preț mic, iar oierii noștri ca să nu se mai murdărească pe mâini, să mai sacrifice oile, deoarece necesită abatoare, muncitori, preferă să vândă așa.
România vinde oi pe preț mic și banii plătiți din subvenție se duc de râpă.
Acest mod nu duce la o evoluție a creșterii oilor și construirea unor ferme durabile, iar un aspect important: cetățenii români mănâncă carne din import de porc, pui și vită crescută în sistem intensiv cu tot felul de stimulenți și antibiotice, de calitate proastă.
Sugestia mea este să nu se mai acorde subvenție pentru crescătorii de oi, oricui și oricum.
Trebuie acordată crescătorilor care fac parte dintr-o asociație, care să dețină un abator, o făbricuță de procesarea a laptelui, a lânii și altor derivate rezultate din sacrificare. Asociația să fie obligată să asigure către piață o anumită cantitate de carne, brânză, lână și alte produse care rezultă din creșterea oilor.
Nu cum este acum ciobanul Petrică, Dorel cresc ei oi, fac brânză după ureche cu tot felul de substanțe de închegare a laptelui, brânza e vândută, fiecare cum poate, și în final în supermarket găsești să cumperi produse din carne și lapte aduse din afară.
Petrică și Dorel au și ei acuma un jeep-an, merg în plimbări nu știu pe unde și mâine dacă nu mai încasează subvenții, moare afacerea.
Cine să facă această strategie?
Politicienii lui pește, astăzi este Daea, peste 2 luni e Petrică și într-un mandat de 4 ani sunt 7 miniștri la Agricultură.
Carnea de oaie și brânza, în loc să fie consumate de români sunt vândute la arabi de pomană. Arabii au nevoie de carne sănătoasă de oaie să trăiască bine și românii înfundă spitatele cu cancere, boli de inimă.
Românul a ajuns să mănânce carne de oaie numai de Paști, micii sunt făcuți din carne de porc și arome.
Micul trebuie declarat produs național care să conțină carne de oaie în procent de 50 %, dacă nu conține această rețetă, să aibă o altă denumire," ne-a scris Cornel Păduraru.