Adama
Agreena-direct
AGRICOVER

VIDEO! Prima fermă de vaci plutitoare!

Publicat: 04 septembrie 2021 - 08:34
1 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

În orașul olandez Rotterdam, funcționează prima și singura fermă plutitoare de vaci din lume. Animalele pasc liniștite la câţiva metri deasupra apei, printre navele enorme din portul european, pe o platformă din oţel şi sticlă.

Ideea ar urma să reprezinte “viitorul creşterii animalelor” în Olanda, o ţară vulnerabilă unde terenul agricol este foarte rar.

În mijlocul portului din Rotterdam, ferma este construită pe trei etaje: sus sunt vacile care pasc, la mijloc este etajul unde laptele este transformat în brânză, iaurt şi unt, iar sub nivelul apelor este zona în care brânzeturile sunt maturate.

Cei doi proprietari spun că au vrut crească gradul de conştientizare al consumatorului şi să creeze un spaţiu agricol ecologic.

"Lumea este supusă la presiuni", declară Minke van Wingerden, 60 de ani, care, împreună cu soţul ei, Peter, deţine ceea ce ei denumesc "prima fermă plutitoare din lume". "Vrem ca ferma să fie sustenabilă şi autosuficientă atât cât este posibil", explică Minke van Wingerden.

ferma vaci apa_b

Grajdul şi cele 40 de vaci formează un contrast izbitor cu enormele nave şi coşurile lor de fum din marele port european, a cărui activitate este responsabilă pentru 13,5% din emisiile de carbon ale Ţărilor de Jos, transmite AFP, citată de Agerpres. Prin ferma lor plutitoare, care funcţionează din 2019, Peter şi Minke au vrut să "aducă viaţa de la ţară în oraş", să crească gradul de conştientizare a consumatorului şi să creeze un spaţiu agricol.

VIDEO AICI!

Cum funcționează ferma plutitoare din portul Rotterdam

Vacile de pe ferma plutitoare, din rasa olandezo-germană Meuse-Rhine-Yssel, mănâncă în special resturi donate fermei, precum struguri de la banca de alimente locală, reziduuri de cereale de la o berărie din vecinătate şi iarba de pe terenurile de golf şi de la un club de fotbal local, Feyenoord Rotterdam. Bălegarul vacilor este transformat în îngrăşământ pentru grădină, iar urina este reciclată şi transformată în apă potabilă pentru vaci, al căror grajd este flancat de zeci de panouri solare pentru a produce electricitatea necesară funcţionării fermei, care este gestionată de un singur agricultor salariat.

Îngrijirea vacilor este realizată de un robot, iar brânzeturile, iaurturile, untul şi îngrăşământul sunt vândute la un magazin de pe marginea şoselei, alături de produsele altor fermieri din regiune. Ferma plutitoare livrează de asemenea produse pentru restaurantele din oraş cu ajutorul unor camionete electrice.

Dacă iniţial ideea de a construi o fermă pe apă părea un proiect nebunesc, până la urmă pariul a fost câştigat. Ferma va fi rentabilă la finele acestui an graţie unei clientele care este dispusă să plătească preţul. Un litru de lapte costă 1,80 de euro, faţă de aproximativ un euro pentru o sticlă de lapte cumpărat la supermarket.

Cei doi pionieri vor acum să construiască o nouă fermă plutitoare şi să îşi exporte conceptul în străinătate, un proiect fiind deja în derulare la Singapore.

Cine vrea să cumpere brânzeturile produse la fermă o poate face intr-un magazin amplasat pe marginea şoselei de lângă port.

Olandezii sunt cunoscuți pentru tehnicile agricole avansate, ţara fiind al doilea exportator mondial de produse agricole după SUA, graţie creşterii intensive a animalelor şi multitudinii de sere imense.

surse: Digi24, europafm.ro

Vizualizat: 3566 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Ajutor minimis APROBAT!

Ajutor minimis APROBAT!

30 noiembrie 2023 - 10:39

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin-Ionuț Barbu, a aprobat pe 29 noiembrie 2023, ordinul ce modifică și completează anexa la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 107/2017 privind aprobarea schemei de ajutor de minimis „Sprijin pentru implementarea acţiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală”.

Ministrul Barbu acuzat că face ghidurile ca să ia banii șmecherii!

Ministrul Barbu acuzat că face ghidurile ca să ia banii șmecherii!

30 noiembrie 2023 - 10:16

Ministrul agriculturii Florin Barbu este acuzat că ar face ghidurile pentru ajutoarele de stat astfel încât banii să fie obținuți de băieții deștepți. Acuzațiile sunt lansate în spațiul public de fostul ministru al agriculturii Adrian Oros.

Nu mai are cine mulge o oaie!

Nu mai are cine mulge o oaie!

29 noiembrie 2023 - 18:44

Fermierii, crescătorii de animale încep să apeleze din ce în ce mai mult la tehnologie de ultimă generație, pentru că nu mai găsesc lucrători care să fie dispuși să muncească în ferme. 

Fermierii campioni la floarea-soarelui din vestul țării

Fermierii campioni la floarea-soarelui din vestul țării

29 noiembrie 2023 - 18:36

Într-un an dificil, cu secetă pedologică severă, producțiile de floarea-soarelui la nivel național nu au fost cele scontate de fermieri la începutul campaniei de semănat. Cu toate acestea, compania Corteva Agriscience, prin hibrizii Pioneer®, a contribuit la ridicarea productivității pe hectar și a lansat campania Fermieri campioni la floarea-soarelui.

Poftim, din România!

Poftim, din România!

29 noiembrie 2023 - 17:29

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în parteneriat cu Primăria Sectorului 4 și cu Cooperativa Agricolă Caprirom Sud Muntenia, organizează, în perioada 1 – 3 decembrie 2023, târgul „Poftim, din România!”, în Parcul Tudor Arghezi din sectorul 4, București.

Șef APIA, calcul ACUM suma APIA pe hectarul de pășune pentru acest an!

Șef APIA, calcul ACUM suma APIA pe hectarul de pășune pentru acest an!

29 noiembrie 2023 - 14:55

Pășunile sunt foarte râvnite pentru sumele mari pe hectar care se pot încasa, în fiecare an, de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Scandalul în jurul acestor suprafețe este departe de a se stinge atât timp cât tentantele subvenții APIA îi lasă pe crescătorii de animale fără pășuni.

Prezentați-vă la APIA în termen de 10 zile pentru subvenții! Anunț făcut de un șef APIA!

Prezentați-vă la APIA în termen de 10 zile pentru subvenții! Anunț făcut de un șef APIA!

29 noiembrie 2023 - 13:58

Fermierii, crescătorii de animale trebuie să anunțe la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) orice schimbare produsă în fermă, în termen de 10 zile. Respectarea acestui termen le garantează fermierilor că vor primi subvențiile agricole la care au dreptul. Explică directorul executiv APIA Hunedoara, Veronica Topor.

Fermierul Muscă: Am ajuns să importăm 60% din lapte și 80% din carnea de porc!

Fermierul Muscă: Am ajuns să importăm 60% din lapte și 80% din carnea de porc!

29 noiembrie 2023 - 07:06

În timp ce crescătorii de vaci abia își vând la prețuri de nimic laptele produs în ferme, România importă 60% din laptele de consum, spune fermierul Dimitrie Muscă, Combinatul Agroindustrial Curtici, Arad. Situație e și mai dramatică la producția de carne de porc unde importurile urcă la 80%.

Decizie ASTĂZI ferme de vaci!

Decizie ASTĂZI ferme de vaci!

28 noiembrie 2023 - 18:40

S-a discutat astăzi la Bruxelles. Directiva DEI (Directiva Emisii Industriale) ar putea pune în pericol fermele de vaci care nu vor avea mijloacele necesare de a investi. Potrivit Euractiv, trei europarlamentari solicită Comisiei să se excludă vacile de la aplicarea acestei directive.

Cu cât se mai vinde o Bălțată Românească cu origine, dar fără origine!

Cu cât se mai vinde o Bălțată Românească cu origine, dar fără origine!

28 noiembrie 2023 - 14:09

Care este prețul cu care se vinde, în această perioadă, o vacă din rasa Bălțată Românească, neînscrisă în registrul genealogic al rasei, și cu cât se vinde un exemplar înscris în secțiunea principală a registrului genealogic?

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
liviu2021
|
09. 06, 2021. Monday 13:43
cândva era o mare diferență intre „vaca paște iarbă” și „vaca mănâncă din iesle”. s-a schimbat?
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   

Video

Horațiu Buzgău: ”Ca să ai succes trebuie să știi unde vrei să ajungi!” | podcast agroSTORY #18

Horațiu Buzgău: ”Ca să ai succes trebuie să știi unde vrei să ajungi!” | podcast agroSTORY #18

Grupul AGRIND din Tășnad, jud. Satu Mare are la bază o mică activitate agricolă de familie, dezvoltată după anii ’90, cu multă muncă, provocări și implicare. Investițiile și fructificarea la maxim a fondurilor europene au adus societatea la ceea ce este astăzi: peste 3.000 de hectare exploatate în cultura mare, procesare (morărit și panificație), zootehnie (bovine de lapte și de carne) și pomicultură, toate sectoarele fiind dezvoltate pentru a ajunge cât mai aproape de consumatorul final.

Toate acestea au fost clădite cu viziune, perseverență, curaj, dar și prudență de un adevărat trio tehnico-economico-financiar: bunicul și tatăl, absolvenți de studii agricole și fiul, Horațiu Buzgău, absolvent de Științe economice. Alături de ei, o întreagă echipă de prieteni, colaboratori, angajați, parteneri, clienți. ”O întreagă familie!”, spune Horațiu cu mândrie.

Horațiu a făcut primii pași în viață direct... în câmp! A fost implicat de mic în toate activitățile agricole ale familiei, învățarea practică ajutându-l să înțeleagă foarte bine cât este de importantă agricultura și industria alimentară, inclusiv din punct de vedere economic. A decis încă din clasele primare că aceasta va fi calea de urmat și că relevanța cifrelor în agribusiness se transpune, până la urmă, în succesul care determină acțiunile și investițiile viitoare.

Deși are doar 25 de ani, tânărul antreprenor mi-a oferit o adevărată lecție de economie agrară aplicată, teoria fiind transpusă în practică și, evident, în cifrele pe care le obține afacerea agricolă a familiei sale. Cea mai recentă investiție a grupului, în cultura de alun certificată ecologică pe 50 de hectare, suprafață integral irigată, a dat naștere brandului ALLU, Horațiu fiind managerul Holiv Ecoplant, firma care are ca obiect de activitate producția și procesarea alunelor, investiție de asemenea realizată cu fonduri europene.

Horațiu Buzgău a venit la agroSTORY cu o poveste pe cât de frumoasă, pe atât de plină de învățăminte pentru orice tânăr aflat la început de drum în agricultură.


Povestea porumbului de Cărpiniş Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

Bancul zilei

Card dispărut

Card dispărut
N-am anunţat poliţia că mi-a dispărut cartea de credit, fiindcă indiferent cine a furat-o cheltuieşte mai puţin decât nevastă-mea. Detalii