Crescătorii de ovine Dumitru Andreșoi, Hunedoara, și Iancu Polifronie, Constanța, l-au însoțit sâmbătă pe prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, într-un tur prin expoziția Indagra și l-au secondat la discuțiile cu fermierii. Printre altele, premierul le-a promis fermierilor că nu vor mai fi nevoiți să meargă cu valiza de acte când solicită un ajutor din agricultură.
Premierul României s-a plimbat sâmbătă, 29 octombrie, prin expoziția Indagra, avându-i alături pe doi dintre cei mai mari oieri din România, Dumitru Andreșoi, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine Dacia Hunedoara, și oierul Iancu Polifronie, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine Dobrogea.
Premierul le promite crescătorilor de animale un nou ajutor pentru fermele de vaci de lapte, dar și un ajutor pentru cei afectați de secetă.
"Am participat la cel mai important eveniment agricol din România, Indagra. De această dată am renunțat la întâlnirile oficiale și am mers între oameni pentru a discuta și a lua seamă la problemele cu care se confruntă în activitatea lor.
Am întâlnit mulți fermieri, oameni pasionați de agricultură, oameni cu afaceri în domeniu, și m-am bucurat de deschiderea lor și de dialogul normal, de la om la om.
Pentru noi, securitatea alimentară și cea energetică sunt prioritare în perioada ce urmează. Avem mai multe scheme de ajutor pentru fermieri și sunt în discuție altele, pentru cei afectați de secetă, dar și pentru a veni în sprijinul crescătorilor de vaci de lapte," a anunțat premierul pe Facebook.
Crescătorul de ovine Dumitru Andreșoi a anunțat recent, la TVR 2, că-și face lanț integrat, de la furcă la furculiță. După o perioadă de absență, Andreșoi a dus ovine la Indagra, Asociația Crescătorilor de Ovine Dacia Hunedoara, unde este președinte, a închiriat un cort în perimetrul expoziției.
"Fiind om de afaceri nu-mi place să cheltui bani, fără să produc bani, dar banii pe care-i cheltui la sărbătoarea Țurcana Regina Munților sunt singurii bani care-i cheltui cu plăcere. Deci, nu-mi pare rău de niciun bănuț pe care-l investim aici în fiecare an și nu sunt sume mici, dar merită cu prisosință tot efortul nostru pentru că vedeți bucuria oamenilor, vedeți câți vizitatori avem an de an.
Cum am spus și cu alte ocazii, viitorul fermelor în agricultură trebuie să fie integrarea. Să ajungem de la furcă la furculiță, atât cât e posibil. Normal că nu toată lumea poate să ajungă să cuprindă tot lanțul de la furcă la furculiță, dar noi încercăm și am ajuns, spun, undeva la 75-80% din procesul ăsta. Mai avem partea de procesare cu care suntem în derulare cu ea și sper că în doi, trei ani de zile să închidem cercul.
Asociația Dacia a închiriat un cort la Indagra și ducem animale. După 5 ani de zile, în sfârșit, ovinele să fie în expoziție la Indagra," a spus oierul Andreșoi, care ar deține cea mai mare turmă de ovine din țară.