Europarlamentarul român Carmen Avram (S&D) i-a spus marți Cancelarului Austriei, Karl Nehammer, de la tribuna Parlamentului European: "Să-ți fie rușine!"
"Ca om care a tânjit 40 de ani să facă parte din Uniunea Europeană, ca cetățean al unei țări care încă iubește această Uniune, deși a îndurat greutăți și sacrificii, ca membru al unei națiuni care a supraviețuit unei istorii crunte, doar trăind cu speranța că într-o zi va fi respectată și tratată de la egal la egal, am fost și rămân îngrozită și înjosită de momentul din 8 decembrie când o singură voce a anulat drepturile a 20 de milioane de români, călcând pe legislația europeană și pe voința celorlalte state membre.
Un moment cu atât mai jignitor, cu cât s-a bazat pe o minciună. Pe care autorul nici măcar nu s-a obosit s-o facă mai credibilă. Eu vorbesc acum având în spate milioane de români care știu că i-ați mințit. Domnule Nehammer, dumneavoastră pe cine ați avut în spate și care au fost adevăratele motive pentru care ne-ați interzis să vă fim egali? Românii v-au fost prieteni, dar i-ați discriminat și umilit. Pentru ei vă spun acum: Domnule Nehammer, începând de astăzi, din România, în loc de salut călduros, vă spunem: Rușine!
Mulțumesc Comisiei, Președinției cehe și statelor care ne-au sprijinit," a spus Carmen Avram.
Aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen a fost respinsă joia trecută, în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne al UE, desfăşurat la Bruxelles, cu două voturi împotrivă, al Austriei şi al Ţărilor de Jos. În acelaşi timp, Croaţia a primit undă verde să adere la Schengen de la 1 ianuarie.