Vești bune! Comisia Europeană a aprobat 21,6 milioane de euro sprijin financiar pentru fermierii din România ale căror culturi agricole de toamnă au fost afectate de secetă, a anunțat ministrul Florin Barbu, aflat la Bruxelles.
"SPRIJIN FINANCIAR DE PESTE 21 MILIOANE DE EURO PENTRU CULTURILE DE TOAMNĂ AFECTATE DE SECETĂ!
Vești bune pentru fermierii afectați de secetă după primele negocieri de la la Bruxelles!
Comisia Europeană ne-a aprobat 21.6 milioane de euro, sprijin financiar pentru fermierii ale căror culturi de toamnă au fost afectate de secetă.
Sunt chiar acum la Bruxelles, la Consiliul AgriFish și continuăm negocierile pentru a primi sprijin financiar din partea Comisiei Europene și pentru culturile de primăvară, așa cum este normal.
Așa cum am promis, pentru prima data, vom acorda despăgubiri fermierilor afectați de secetă în anul în care s-au produs calamitățile, pentru că fermierii noștri au nevoie de sprijin acum pentru a pregăti următorul an agricol!" A transmis ministrul agriculturii Florin Barbu, de la Bruxelles.
Comisia Europeană a propus luni, 23 septembrie 2024, la Consiliul AgriFish, alocarea sumei de 119,7 milioane de euro din rezerva agricolă de criză pentru un sprijin financiar acordat fermierilor din România, Bulgaria, Germania, Estonia, Italia care au fost afectați de fenomene climatice nefavorabile excepționale în primăvară și la începutul verii.
Suma se împarte astfel: 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane euro Germaniei, 3,3 milioane euro Estoniei, 37,4 milioane euro Italiei și 21,6 milioane euro României. Suma poate crește cu până la 200% dacă statul membru le acordă fermierilor ajutor și din bugetul național.