APIA primește Cereri de plată aferente anului 2023 pentru schema de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, anunță un comunicat al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că în perioada 15 martie - 9 iunie inclusiv, la Centrele judeţene APIA şi al Municipiului Bucureşti, se depun Cereri de plată pentru anul 2023, aferente sesiunii 2/2019, anul 5 de angajament, sesiunii 3/2020, anul 4 de angajament şi sesiunii 4/2021, anul 3 de angajament pentru schema de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, aferentă Măsurii 15, Submăsura 15.1 „Plăți pentru angajamente de silvomediu”, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.
Pentru acordarea sprijinului financiar în cadrul schemei de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor”, solicitantul depune o cerere de plată – conform Anexei 1 din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 94/10.03.2023 privind aprobarea formularului tip al cererii de plată și a instrucțiunilor de completare, pentru anul 2023. Cererea de plată se depune online, în aplicația electronică M15, (pe site-ul APIA prin Google Chrome), se tipărește, se semnează și se depune/transmite împreună cu documentele aferente, la CJ APIA sau Centrul Municipiului Bucureşti al APIA. În cazuri excepționale, cererea de plată se poate depune doar pe suport de hârtie împreună cu documentele aferente.
Cererile de plată pot fi depuse și după data de 9 iunie 2023, în termen de 25 zile calendaristice, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care beneficiarul ar fi avut dreptul daca cererea de plată ar fi fost depusă până la data de 9 iunie 2023.
Modificările cererilor de plată se depun la APIA până la data de 26 iunie 2023 inclusiv, fără aplicarea de penalități. Beneficiarii pot depune modificări ale cererii de plată după data de 26 iunie 2023, până la data limită de depunere a cererilor de plată, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care beneficiarul ar fi avut dreptul daca modificarea cererii de plată ar fi fost depusă până la data de 26 iunie 2023.
Sprijinul financiar prin schema de ajutor de stat se acordă anual, ca sumă fixă pe unitatea de suprafaţă (hectar), proprietarilor (inclusiv Unităților Administrativ Teritoriale) de păduri din fondul forestier național, în baza unui angajament pentru o perioadă de 5 ani și vizează compensarea pierderilor de venit şi a costurilor suplimentare suportate de beneficiar ca urmare a implementării unuia sau a celor două pachete ale schemei de ajutor de stat:
Pachetul 1 – Asigurarea de zone de liniște, pentru care beneficiarul primește 38 euro/an/ha pentru întreaga suprafață inclusă în angajament;
Pachetul 2 - Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri, pentru care beneficiarul primește 137 euro/an/ha pentru suprafaţa anuală pentru care se solicită sprijin în cadrul Pachetului 2 (acest pachet poate fi accesat numai împreună cu Pachetul 1).
Intensitatea sprijinului public, nerambursabil, acordat în baza schemei de ajutor de stat este de 100%.
Pentru suprafețe mai mari de 500 ha se aplică degresivitatea sprijinului financiar (adică scade suma acordată n.r.), astfel că nivelul plăților va fi ajustat.