Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță fermierii că termenul limită pentru plata unor subvenții APIA pe hectar este 31 decembrie 2021. Până la această dată, fermierii care au solicitat aceste scheme de plată trebuie să depună la APIA actele doveditoare.
Agroinfo a obținut de la APIA informațiile care vă ajută să încasați aceste subvenții pe hectar, aferente anului de cerere 2021.
AJUTOR NAŢIONAL TRANZITORIU PENTRU HAMEI - ANT 5
Pentru cultura de hamei se acordă ajutor naţional tranzitoriu cu îndeplinirea condiţiilor specifice de eligibilitate prevăzute la art. 42 din Ordinul MADR nr. 45/2021:
a) parcela agricolă eligibilă este de minimum 0,1 ha;
b) DAJ desemnează un reprezentant care, în urma deplasării pe teren la fiecare solicitant, certifică printr-un proces-verbal că suprafaţa cultivată cu hamei pentru care se solicită sprijin financiar a fost recoltată. Acest proces-verbal va fi întocmit în două exemplare şi înregistrat la DAJ;
c) plata se acordă plantaţiilor de hamei situate în zonele de cultură stabilite conform Ordinului ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 623/2002 privind stabilirea zonelor de cultură a hameiului, recunoscute pentru certificarea denumirii de origine, cu modificările şi completările ulterioare;
d) solicitantul trebuie să înregistreze contractul de vânzare-cumpărare pentru producţia de hamei la DAJ
e) solicitantul trebuie să prezinte la centrul local/judeţean al APIA până la data de 2 decembrie 2021, procesul-verbal întocmit de reprezentantul DAJ prevăzut la lit.b).
SPRIJIN CUPLAT PENTRU FRUCTE DESTINATE INDUSTRIALIZARII - PRUNE DESTINATE INDUSTRIALIZĂRII
Sprijinul cuplat se acordă fermierilor activi care exploatează livezi de pruni si care fac dovada comercializării cantităţii minime anuale pe hectar de 5,6 tone.
Dovada comercializării fructelor către o unitate de industrializare înregistrată pentru siguranţa alimentelor, potrivit prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 111/2008 o constituie factura/facturile sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol.
Unităţile de industrializare care exploatează suprafeţe cu livezi de pruni fac dovada industrializării producţiei proprii în cantitățile minime anuale pe hectar de 5,6 tone prin documente contabile interne. Dovezile susmentionate se prezintă la APIA până la data de 31 decembrie a anului de cerere.
SPRIJIN CUPLAT PENTRU FRUCTE DESTINATE INDUSTRIALIZARII - MERE DESTINATE INDUSTRIALIZĂRII
Sprijinul cuplat se acordă fermierilor activi care exploatează livezi de meri si care fac dovada comercializării cantităţii minime anuale pe hectar de 7,8 tone.
Dovada comercializării fructelor către o unitate de industrializare înregistrată pentru siguranţa alimentelor, potrivit prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 111/2008 o constituie factura/facturile sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol.
Unităţile de industrializare care exploatează suprafeţe cu livezi de meri fac dovada industrializării producţiei proprii în cantitățile minime anuale pe hectar de 7,8 tone prin documente contabile interne.
Dovezile susmentionate se prezintă la APIA până la data de 31 decembrie a anului de cerere.
SPRIJIN CUPLAT PENTRU FRUCTE DESTINATE INDUSTRIALIZARII - CIREŞE ŞI VIŞINE DESTINATE INDUSTRIALIZĂRII
Sprijinul cuplat se acordă fermierilor activi care exploatează livezi de ciresi si visinisi care fac dovada comercializării cantităţii minime anuale pe hectar de 4,4 tone.
Dovada comercializării fructelor către o unitate de industrializare înregistrată pentru siguranţa alimentelor, potrivit prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 111/2008 o constituie factura/facturile sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol.
Unităţile de industrializare care exploatează suprafeţe cu livezi de ciresi si visini fac dovada industrializării producţiei proprii în cantitățile minime anuale pe hectar de 4,4 tone prin documente contabile interne.
Dovezile susmentionate se prezintă la APIA până la data de 31 decembrie a anului de cerere.
SPRIJIN CUPLAT PENTRU FRUCTE DESTINATE INDUSTRIALIZARII - CAISE ŞI ZARZĂRE DESTINATE INDUSTRIALIZĂRII
Sprijinul cuplat se acordă fermierilor activi care exploatează livezi de caisi si zarzari sicare fac dovada comercializării cantităţii minime anuale pe hectar de 4,7 tone.
Dovada comercializării fructelor către o unitate de industrializare înregistrată pentru siguranţa alimentelor, potrivit prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 111/2008 o constituie factura/facturile sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol.
Unităţile de industrializare care exploatează suprafeţe cu livezi de caisi si zarzari fac dovada industrializării producţiei proprii în cantitățile minime anuale pe hectar de 4,7 tone prin documente contabile interne.
Dovezile susmentionate se prezintă la APIA până la data de 31 decembrie a anului de cerere.
Cuantumul sprijinului cuplat pentru fructe destinate industrializării, valabil pentru anul 2020, este 268,98 euro/ha = 1.277,5474 lei/ha. Pentru acest an, APIA va stabili cuantumul după depunerea actelor de către fermieri.