Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) va găzdui, în curtea instituției, Târgul de Primăvară, începând de miercuri, 8 martie până duminică, 12 martie 2023, cu acces liber pentru toți cei interesați.
Târgul de Primăvară este organizat de Asociația „Produs de Cluj” cu sprijinul MADR și este parte a campaniei de promovare a produselor agroalimentare românești și de creștere a accesului românilor la alimente de calitate obținute pe plan local, sub denumirea „Produs românesc – Bun pentru tine, bine pentru fiecare!”.
La acest eveniment vor participa peste 30 de producători și artizani locali, din regiunea de Nord Vest și Centru a României. Asociația Produs de Cluj promovează, prin intermediul târgurilor naționale și internaționale, de peste 10 ani, preparate alimentare realizate de mici întreprinzători locali, obținute din materie primă provenită din microfermele proprii și de la fermieri din zonă, punând în valoare brandurile regionale și nu numai.
În cadrul acestui târg vor fi expuse produse atestate tradițional din categoria panificație și patiserie (pâine de casă cu cartofi, chec de casă, colac cu nucă), dar și produse care au dobândit mențiunea „produs montan” din categoria lactate, fructe și legume procesate și multe altele.
Vizitatorii se vor bucura de o ofertă variată, având posibilitatea de a degusta și achiziționa preparate din carne, lapte, fructe și legume, dulcețuri, gemuri, sucuri, siropuri, uleiuri presate la rece, produse de patiserie, produse apicole, țuică și vin, obținute de producătorii români prin valorificarea materiei prime locale.
Specificul zonei Ardealului va fi reprezentat de meșterii artizani care vor expune costume populare, sculpturi în lemn, pielărie sau sticlă, precum și renumitele păpuși artizanale, îmbrăcate în port tradițional românesc.
De-a lungul celor cinci zile de târg, între orele 9.00-19.00, vizitatorii vor putea lua parte la spectacole și la recitalurile ansamblurilor folclorice, susținute de interpreți renumiți.
„Târgul de primăvară” le va da ocazia tuturor celor care ne vor vizita să cumpere pentru cei dragi flori specifice acestui anotimp de la florarii români care se vor afla în curtea ministerului.
Comunicat MADR