„Talpa ţării” cu pantalonii rupţi în genunchi

Am încheiat un sezon de producţie dificil, cu destule probleme nerezolvate. 2015 a fost un an agricol marcat de secetă, de producţii reduse şi fluctuaţii de preţ. Drept consecinţă firească, mulţi dintre producătorii agricoli s-au decapitalizat. Potrivit datelor oficiale, suprafaţa terenurilor agricole afectate de secetă, în diverse stadii, se cifrează la 1,6 milioane de hectare.

Sfârşitul de an calendaristic pendulează între aşteptarea avansului pentru subvenţii şi acordarea despăgubirilor pentru culturile calamitate de secetă. Şi unele şi altele întârzie să vină! Cu subvenţiile-i… ghinion! Odată ce a căzut Guvernul, cu ministrul Agriculturii cu tot, a căzut şi Sistemul Integrat de Administrare şi Control (IACS), cu ajutorul căruia APIA gestiona toate informaţiile din cererile unice pe fiecare schemă de sprijin, şi pe sectorul vegetal, şi pe cel zootehnic. Din această cauză, softul cu pricina nu a funcţionat şi din 120.000 de cereri unice, doar 4.000 au fost prelucrate. Până să-l resusciteze specialiştii IT, fermierii vor primi subvenţiile la Sfântu’ Aşteaptă!

De asemenea, ultimele luni ale anului au fost marcate de criza politică, de o perioadă destul de tulbure care, din păcate, nu s-a încheiat. Instabilitatea politică nu întotdeauna este benefică pentru elaborarea şi derularea programelor. Incertitudinea constantă nu face altceva decât să reducă investiţiile în agricultură. Fermierii au nevoie de mai multă susţinere, au nevoie să ştie exact pe ce se bazează atunci când îşi elaborează viitoarele planuri de producţie sau de investiţii.

Odată cu instalarea lui Dacian Cioloş în funcţia de premier şi a lui Achim Irimescu în fruntea ministerului Agriculturii, par a renaşte speranţele fermierilor. Cei doi sunt fini cunoscători ai problemelor agriculturii româneşti. Însă se vor lovi şi ei de constrângerile bugetare, de lipsa unor strategii şi politici coerente şi, nu în ultimul rând, de inerţia unui întreg sistem birocratic şi greoi, aşa cum s-a întâmplat de-a lungul anilor.

În urmă cu ceva timp, Dacian Cioloş, pe atunci comisar european, declara că potenţialul agricol al unei ţări devine interesant atunci când i se adaugă un plus de acţiune. România are un potenţial agricol bun, dar nu este suficient. El trebuie pus în valoare prin politici agricole coerente. Cioloş recunoştea că în ţara noastră nu peste tot pământul e la fel de bun şi nu în fiecare an plouă cât trebuie. De aceea este nevoie de ştiinţă, de sisteme de irigaţii, este nevoie de agricultori bine instruiţi, de o piaţă agricolă consolidată pe care fermierii să-şi poată vinde rodul muncii lor la un preţ corect, este nevoie de un sistem de susţinere financiară care să le ofere un minim de certitudine.

O agricultură puternică, spunea viitorul premier, se va vedea în anii rodnici, dar mai ales în anii când o mai bună organizare va compensa condiţii naturale mai puţin ideale. Va reuşi tandemul Cioloş - Irimescu să repoziţioneze pe un loc care-l merită acest sector economic strategic? Nu ştiu! Eu, ca şi mulţi alţi fermieri, sunt… “agrosceptic!”

Acestea sunt deziderate! Până atunci… privesc pe stradă la tinerii umblând cu blugii rupţi în genunchi. E la modă. Se poartă. Nu ştiu de ce, dar imaginea străzii cu caldarâmul peticit şi vestimentaţia ruptă o asociez cu cea a agricultorilor români! Micul producător, „motorul” fermelor de subzistenţă, cel care face cultură mare pe două-trei hectare sau „fermierul activ”, aşa cum a fost el botezat de oficialii din birourile Ministerului Agriculturii, are pantalonii rupţi în genunchi! De la Revoluţie încoace, „talpa ţării” cam aşa umblă prin faţa Europei comunitare. De-atâta campanie agricolă, dar mai ales din pricina anilor atipici, nici nu mai are vreme să-şi peticească nădragii! Abia dacă se cârpeşte cu subvenţiile, printre cele mai mici din Europa!

„Talpa ţării” are pantalonii rupţi în genunchi...