Banii pentru plata subvențiilor APIA provin din Bugetul național (BN) și din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), conform Ghidului APIA.
Suma alocată din FEGA pentru acest an pentru plățile directe ale fermierilor, crescătorilor de animale este 1.946.921.018 euro.
Ce se plătește din Bugetul național și ce se plătește din FEGA?
Bugetul național (BN) – pentru ajutorul național tranzitoriu vegetal și zootehnie, prin bugetul MADR în limita prevederilor bugetare aprobate anual, acordat fermierilor, crescătorilor de animale din speciile bovine, ovine/caprine.
Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) - pentru plățile directe pe suprafață, sprijin cuplat vegetal, eco-schemele sector zootehnic și vegetal și sprijin cuplat pentru venit în sectorul zootehnic (SCVZ), acordate fermierilor activi, crescătorilor de animale din speciile bovine, ovine/caprine și crescătorilor de viermi de mătase, în funcție de efectivul de animale determinate/kg gogoși crude de mătase determinate.
Conform cap. II, art. 3 alin (3) din HG 1571/2022, cu modificările și completările ulterioare ajutoarele naționale tranzitorii pentru vegetal și zootehnic se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în limita prevederilor bugetare aprobate anual, prin hotărâre de Guvern.