OFICIAL MADR. Care sunt regulile pe care trebuie să le respecte fermierii români anul acesta la transferul unei exploatații agricole astfel încât să nu piardă subvențiile agricole de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA)?
Dacă o exploatație este transferată integral de la un beneficiar la altul după depunerea unei cereri de plată și înainte să fi fost îndeplinite toate condițiile de acordare a plății, cedentului (beneficiarul a cărui exploatație este transferată unui alt beneficiar) nu i se acordă niciun ajutor sau sprijin pentru exploatația transferată.
Ajutorul solicitat sau plata solicitată de cedent se acordă cesionarului (cesionar înseamnă beneficiarul căruia i se transferă exploatația), cu respectarea următoarelor condiții:
a) în termen de 10 zile calendaristice de la efectuarea transferului de exploatație, cesionarul notifică APIA asupra transferului și solicită plata ajutorului și/sau a sprijinului;
b) cesionarul furnizează toate documentele justificative solicitate de APIA referitoare la transferul de exploatație;
c) sunt îndeplinite toate condițiile pentru acordarea ajutorului și/sau a sprijinului în ceea ce privește exploatația transferată.
După momentul în care cesionarul a informat APIA și a solicitat plata ajutorului și/sau a sprijinului:
a) toate drepturile și obligațiile cedentului care decurg din raportul juridic dintre cedent și APIA generat de cererea unică de plată sunt atribuite cesionarului;
b) toate acțiunile necesare pentru acordarea ajutorului și/sau a sprijinului și toate declarațiile date de cedent înainte de transfer sunt atribuite cesionarului în scopul aplicării normelor relevante ale Uniunii;
c) exploatația transferată este considerată o exploatație separată pe durata anului de cerere în cauză.
În cazul schemelor de sprijin cuplat sector zootehnic și/sau ANT sector zootehnic, precum și al măsurilor compensatorii de dezvoltare rurală 10 și 11 aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, se poate efectua și transferul unei/unor exploatații cu cod ANSVSA și/sau părți ale exploatației ca unitate de producție, potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului, precizează Ordonanța de urgență pentru aprobarea schemelor de plăți și a unor instrumente de garantare care se aplică în agricultură în anii 2021 și 2022, publicată pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii.
VEZI AICI BUGETUL DE CARE BENEFICIAZĂ ROMÂNIA PENTRU ACHITAREA SUBVENȚIILOR APIA ÎN 2021!
Click aici pentru a te abona la Newsletterul AGROINFO: https://www.agroinfo.ro/newsletters/subscribe.html