PLATĂ SUBVENȚIE. Începe plata subvenției de 1.500 de euro pe hectar. Sumele au fost aprobate săptămâna trecută anunță directorul Direcției pentru Agricultură Olt. Vestea bună este că fermierii își vor primi banii până la sfârșitul acestui an. Veste proastă este că, prin comparație cu anul trecut, valoarea pe hectar a acestei subvenții s-a înjumătățit.
Anul acesta, subvenția pentru cultivatorii de usturoi este la jumătate față de cea plătită acestora în 2019. 1500 de euro pe hectar, atât vor primi fermierii români în următoarea perioadă.
Programele „Usturoiul” și „Tomata” au avut de suferit anul acesta. Au fost introduse noi condiții de eligibilitate, însă cea mai mare problemă a fermierilor este că nu vor mai primi cei 3.000 de euro pe hectar, ci subvenția va fi la jumătate. Banii vor fi virați până la sfârșitul anului, spun reprezentanții din agricultură.
Am avut 238 de cereri depuse (pentru județul Olt n.r.), dintre acestea au fost eligibile doar 176. Inițial, suprafața totală a fost de 306 hectare, am rămas la 200 de hectare, iar joi am primit bugetul aprobat pentru sumele care se vor acorda anul acesta. Din păcate, a fost redus la jumătate, în loc de 3000 de euro, 1500 de euro pe hectar, a declarat Gabriela Andronie, DAJ Olt, pentru Olt TV.
Luminița Jell cultivă usturoi în localitatea Băbiciu. Pentru al doilea an consecutiv, cultivatoarea a accesat acest program și va intra în posesia ajutorului de minimis. Chiar dacă subvenția este mult diminuată, Luminița este mulțumită că totuși primește niște bănuți în plus. Am cultivat 4 hectare cu usturoi, producția a fost cam slăbuță din cauza secetei, dar și din cauza ploilor, când trebuia să recoltăm a plouat. De usturoi nu ne lăsăm chiar dacă subvenția este la jumătate, a spus cultivatoarea.
Anul acesta, cultivatoarea de usturoi și-a valorificat producția en-gross, de la poartă. Prețul usturoiului a variat între 5 și 10 lei kilogramul.