LEGE AGRICULTURĂ. Legea care prevede amânarea termenului pentru realizarea amenajamentelor pastorale pentru data de 1 ianuarie 2022, Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2019 privind modificarea unor acte normative și stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, votată pe 10 noiembrie 2020 de Camera Deputaților, nu a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. Ce se întâmplă cu această lege de care depinde subvenția APIA pe pășune?
Legea a fost contestată pe data de 2 decembrie 2020 de către Guvern. Contestația privește un articol al legii care se referă la funcționarea piețelor agro-alimentare pe durata stării de alertă.
Art. II – Pe durata stării de alertă, piețele agroalimentare în spații închise, târgurile, bâlciurile, piețele mixte și volante, talciocurile, așa cum sunt definite potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse și servicii de piață în unele zone publice, cu modificările și completările ulterioare, își vor putea continua activitatea, cu respectarea restricțiilor referitoare la distanțarea socială și a măsurilor de protecție sanitară.
Se știe că piețele care funcționează în interior, cele tip hală, au fost închise printr-o decizie a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, emisă pe data de 5 noiembrie 2020, Hotărârea 52, articolul 7.
Art. 7 Se propune suspendarea activității piețelor agroalimentare în spații închise, târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte și volante și a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările și completările ulterioare.
Imediat după această decizie, parlamentarii au inclus un amendament în Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2019, este articolul citat mai sus, prin care anulau, practic, decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență de a menține închise piețele agro-alimentare care funcționează în interior. Paradoxal, deși nu a promulgat legea care stabilește că aceste piețe trebuie să rămână deschise, președintele României, Klaus Iohannis, a decis să fie redeschise piețele agro-alimentare chiar înainte de alegerile din 6 decembrie 2020.
Contestarea unui articol din această lege a trimis-o însă direct pe masa judecătorilor de la Curtea Constituțională.
Apreciem că au fost încălcate normele art.1 alin. 5 din Constituție, întrucât art.II promovează o soluție legislativă care nu numai că nu se integrează organic în actul normativ modificat, dar și pentru că aceasta ar fi trebuit operată în cuprinsul legii speciale, respectiv Legea 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, susține Guvernul în contestația depusă pe 2 decembrie 2020.
Judecarea obiecției de neconstituționalitate este programată pentru această săptămână, pentru data de 16 decembrie 2020, când judecătorii Curții Constituționale vor decide soarta acestei legi.
Comunicare Curtea Constituțională a României.
Problema este că legea conține o prevedere extrem de importantă pentru încasarea de către fermierii români a subvenției APIA pe pășune, prevedere care nu a intrat în vigoare, până la această dată, din pricina contestării legii de către Guvern. Și anume, în vederea accesării fondurilor europene aferente plăţilor pe suprafaţă, utilizatorii de pajişti, persoane fizice şi juridice, în calitate de proprietari şi/sau deţinători legali ai dreptului de utilizare a terenului, au obligaţia ca anual să asigure încărcătura minimă de 0,3 UVM/ha, în oricare din zilele perioadei de păşunat, ori cosirea cel puţin o dată pe an a vegetaţiei. Începând cu data de 1 ianuarie 2022 este obligatorie aplicarea amenajamentului pastoral, menționează Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2019 privind modificarea unor acte normative și stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum și pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare.
Dacă nu este prelungit termenul pentru realizarea amenajamentelor pastorale, fermierii, crescătorii de animale riscă să piardă subvenția APIA pentru pășune, pentru că multe pășuni din România nu au, la această dată, aceste amenajamente pastorale. Așadar, intrarea în vigoare a acestei legi nu ar trebui tergiversată ca să nu existe riscul ca fermierii să-și piardă banii cuvenți de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
ATENȚIE! Acest articol aparține AGROINFO, este protejat de dispozițiile Legii 8/1996 privind dreptul de autor și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe AGROINFO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.