Cuantumul pe hectar pentru fosta plată pe înverzire, acum ecoschema PD 04, aferentă anului de cerere 2023, crește de la 56,28 euro/ha, cât a anunțat inițial APIA, la 73 euro/ha, a anunțat marți seara directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Ionuț Costin Lupu, la Agricultura la Raport. Plata acestei subvenții pe care o așteaptă mulți fermieri va începe în martie, a spus acesta.
Șeful APIA a încercat să justifice dificultatea cu care sunt derulate plățile pe hectar și cap animal, datorate fermierilor pentru anul de cerere 2023.
"Au fost în ultima perioadă foarte mulți fermieri extrem de nemulțumiți de întârzierea plăților, vă pot spune doar atât că din cele 760.000 și repet, 760.000 de cereri câte au fost primite de funcționarii APIA în perioada de depunere a cererilor în anul 2023, în momentul de față au fost efectuate minim o plată pentru aproximativ 725.000 de beneficiari. Asta înseamnă peste 95% din beneficiarii de subvenții au primit cel puțin o schemă. Dacă intrăm în zona aceasta de dezvoltare, să înțelegem efectiv ce se întâmplă cu dezvoltarea de soft, pentru că acolo e o presiune foarte mare. Voi repeta ceea ce am spus și la începutul emisiunii, am venit în echipa APIA în data de 19 decembrie 2023, nu vreau să analizez dacă este bine sau rău, dar o parte dintre contractele cu furnizorii de soft au fost semnate abia în luna decembrie în data de 28. Deci, pe 28 decembrie s-au semnat dezvoltările de soft pentru 22 de măsuri, trei erau funcționale și mă refer aici la BISS (plata de bază pe suprafață, fosta SAPS n.r.), CRISS (plata redistributivă n.r.) și tânărul fermier și SCZ-urile (sprijin cuplat zootehnic n.r.) care, de asemenea, erau funcționale, și-n cazul acestora sunt plăți efectuate deja în jur de 92%, mă refer la cele trei de care discutam anterior, plus SCZ, aproximativ 75% din sumă, au fost deja plătite.
Problemele noastre însă cele mai mari sunt reprezentate așa cum spuneam de acele măsuri, printre care și acest PD 04 (Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil, fosta plată pe înverzire n.r.), dacă ne uităm în contract, el are ca termen de finalizare finalul lunii mai. Știu că este înfricoșător acest termen, împreună cu colegii din direcția IT și cu toți ceilalți implicați, am reușit să obținem o promisiune din partea dezvoltatorului de soft, este o promisiune, dar, în general, ei au reușit să se țină de aceste promisiuni, astfel încât în a doua jumătate a lunii martie să reușim efectuarea plăților pentru PD 04, este cea mai realistă informație pe care o pot oferi. Îmi doresc din tot sufletul ca aceste date să nu fie pe parcurs alterate și să ne trezim cu altă ecuație, dar, în momentul de față, în această cheie putem discuta. Avem 95% din fermieri care au primit minim o plată, avem niște contracte de dezvoltare de soft semnate destul de târziu, motiv pentru care și dezvoltatorul de soft are nevoie de o perioadă de implementare.
Cuantumul a crescut de la 56 euro/hectar la 73 euro/hectar
Fără a încerca să oferim justificări, în același timp, știm cu toții că vorbim de un an extrem de dificil, 2023, cu noi ambiții europene, vorbim de o nouă structură, o nouă arhitectură a Comisiei atunci când vine vorba de schemele și de măsurile pe care România trebuie să le dezvolte, fermierii sunt în momentul de față destul de bulversați, pentru că sunt mici reduceri ale cuantumurilor pe hectar. Însă pot da, dacă am oferit acea informație că reușim pentru PD 04, cel mai probabil, în a doua jumătate a lunii martie să dăm drumul la plăți, informația care ne bucură, dar și pe reprezentanții Ministerului Agriculturii îi bucură, în egală măsură, pentru că s-a reușit o suplimentare a bugetului de la 317 milioane euro, bugetul actual pentru măsura PD 04 este acum de aproximativ 422 milioane euro ceea ce ne permite să ne ducem la un cuantum maxim de 73 euro pe hectar de la 56 euro/ha, cât este minimul luat în calcul. Deci ăsta ar fi un plus în momentul de față. Pentru PD 04 vorbim de 5,7 milioane ha și circa 46.000 cereri, fermieri mari și medii " a spus șeful APIA, la Agricultura la Raport.