Cererile pentru obținerea subvenției de 100 euro/UVM se pot depune la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Ordonanța aprobată de Guvern fiind publicată în Monitorul Oficial din 26 ianuarie 2024, deci este în vigoare.
Ajutorul este destinat crescătorilor de porci și păsări.
Perioada de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat pentru sectoarele suin și avicol și a documentelor justificative este de 30 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a Ordonanței, adică din data de 26 ianuarie 2024.
Condițiile de eligibilitate pentru potențialii beneficiari sunt următoarele:
să dețină exploatație/exploatații autorizată/e sanitar – veterinar la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat;
să fi desfășurat activitate de creștere și/sau reproducție a suinelor în perioada 1 august 2022 - 31 august 2023 în exploatații autorizate sanitar – veterinar;
să fi desfăşurat activitate de reproducție și/sau incubație și/sau creștere a păsărilor în perioada 1 august 2022 – 31 august 2023 în exploatații autorizate sanitar – veterinar.
Ajutorul de stat se acordă beneficiarilor pentru capacitatea de producție în condiții minime de bunăstare deținută de beneficiar în perioada 1 august 2022 – 31 august 2023, echivalent UVM, în funcție de categoriile de suine/păsări.
Beneficiarii care îndeplinesc criteriile de eligibilitate depun/transmit la centrele județene APIA, pe raza cărora au sediul social sau unde au depus cererea de solicitare pentru măsura 14 — Bunăstarea animalelor — pachetele a) și b) — Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și păsărilor, denumită în
continuare M-14, în anul 2022, sau intervenția DR 06 — Bunăstarea animalelor — pachetele a) și b) — Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și păsărilor din Planul strategic PAC 2023— 2027, denumită în continuare DR-06, în anul 2023, după caz, o cerere de solicitare a ajutorului de stat, însoțită după caz, de:
a) copia certificatului de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului a beneficiarului, împuternicire și o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal/împuternicitului, dacă sunt modificări față de documentele depuse pentru solicitarea M-14 sau DR-06;
b) documentul privind coordonatele bancare/trezorerie, dacă sunt modificări față de documentele depuse pentru solicitarea M-14 sau DR-06;
c) mișcarea efectivelor de suine dintr-o lună din perioada 1 august 2022—31 august 2023, însușită prin semnătură de conducătorul unității, din care să rezulte că s-a desfășurat activitate de creștere și/sau reproducție a suinelor;
d) fișa urmăririi activității la păsări, inclusiv situația incubației, după caz, dintr-o lună din perioada 1 august 2022—31 august 2023, însușită prin semnătură de conducătorul unității, din care să rezulte că s-a desfășurat activitate de reproducție și/sau incubație și/sau creștere a păsărilor;
e) copia documentului emis de direcția județeană sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor care atestă capacitatea de producție în condiții minime de bunăstare, aferentă unei/unui serii/ciclu de producție, calculată potrivit prevederilor Ordinului președintelui Autorității Naționale Sanitare
Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 202/2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare care stabilește standarde minime pentru protecția porcinelor, cu modificările și completările ulterioare, reprezentată de locurile de cazare și exprimată în UVM, aferente fiecărei categorii de suine la îngrășat și/sau animale de reproducție, respectiv scroafe și/sau scrofițe montate, dacă aceste date nu se regăsesc în autorizația sanitar-veterinară a exploatației;
f) copia documentului emis de direcția județeană sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor care atestă capacitatea de producție în condiții minime de bunăstare, aferentă unei/unui serii/ciclu de producție, calculată potrivit Normei sanitare veterinare privind standardele minime pentru protecția găinilor ouătoare, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 136/2006, cu modificările ulterioare, Normei sanitare veterinare privind stabilirea normelor minime de protecție a puilor destinați producției de carne, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 30/2010, cu modificările ulterioare, și Normei sanitare veterinare care stabilește standardele minime privind protecția păsărilor în fermă și în timpul transportului, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 63/2012, reprezentată de locurile de cazare și exprimată în UVM, aferente speciilor și categoriilor de păsări, dacă aceste date nu se regăsesc în autorizația sanitar-veterinară a exploatației;
g) copia autorizației sanitar-veterinare aferente exploatației/stației de incubație pentru care solicită ajutor de stat;
h) copia documentului oficial emis de către Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G. K. Constantinescu”, prin oficiile județene de zootehnie/de către direcțiile județene sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, după caz, care atestă capacitatea stației de incubație, aferentă unei serii de pui eclozionați de găină/curcă;
i) copii ale documentelor care atestă proprietatea asupra animalelor sau, în cazul în care beneficiarul schemei de ajutor de stat nu este proprietarul animalelor, acordul proprietarului animalelor în vederea solicitării ajutorului de stat, împreună cu documentele care dovedesc proprietatea animalelor.
Pentru beneficiarii care au accesat M-14 sau DR-06, APIA va prelua datele operate și verificate din sistemele informatice dezvoltate pentru gestionarea măsurii/intervenției menționate anterior. Documentele depuse de beneficiari în cadrul măsurilor/intervențiilor menționate anterior sunt valabile și pentru acordarea prezentei scheme de ajutor de stat.
Beneficiarii vor depune odată cu cererea și copii ale documentelor care au suferit modificări.
Cererile de solicitare a ajutorului de stat și documentele justificative pot fi transmise la centrele județene ale APIA și prin fax, poștă sau în format scanat prin e-mail, cu condiția asumării prin semnătură de către reprezentantul legal al beneficiarului pe fiecare pagină a documentului transmis.
Cuantumul propus pentru ajutorul de stat este în valoare de 100 euro/UVM, echivalent în lei, iar coeficienții de conversie sunt prevăzuți în anexa nr. 1 la Regulamentul (UE) 2018/1091 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018, respectiv: 0,3 UVM pentru porc gras, 0,5 UVM pentru suine de reproducție, respectiv scroafe și scrofițe, 0,007 UVM pentru pui de carne și pui eclozionați, 0,03 pentru pui de curcă și pui eclozionați de curcă, precum și 0,014 UVM pentru tineret de înlocuire și găini ouătoare, tineret de reproducție şi găini rase grele.
Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 151.934,3 mii lei, echivalentul sumei de 30,7 milioane euro, și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2024.
Cursul de schimb valutar euro/lei pentru calcularea valorii totale maxime/cuantumului este cel comunicat de Banca Națională a României la data de 1 august 2023, respectiv de 4,9334 lei/euro.