Europarlamentarul român Daniel Buda (PPE), vicepreședinte Comisia AGRI, Parlamentul European, anunță că fermierii din România pot să obțină anul acesta un ajutor financiar pentru promovarea produselor din ferme.
"Apelurile de propuneri ale Comisiei Europene pentru 2022 pentru programele europene de promovare agroalimentară au în continuare ca puncte centrale de interes, promovarea produselor fermierilor și a metodelor ce sprijină obiectivele Pactului ecologic european. Promovarea agriculturii durabile și a produselor ecologice sunt de asemenea incluse în priorități.
Din bugetul total alocat de 185,9 milioane de euro, atât în interiorul cât și în afara UE, 176,4 milioane de euro sunt direcționate direct către programele eligibile de promovare a produselor, ce au fost selectate în urma apelurilor. Fondurile rămase vor sprijini inițiativele UE din domeniu, campaniile fiind necesar să evidențieze și să susțină standardele ridicate de siguranță și calitate, diversitatea și metodele tradiționale de prelucrare și promovare a produselor agroalimentare din UE.
Campaniile finanțate prin politica de promovare, vor fi dezvoltate în conformitate cu Acordul Ecologic European, obiectivele strategiei Farm to Fork, planul de acțiune al Uniunii Europene pentru produsele ecologice și comunicarea privind inițiativa cetățenilor europeni. Un rezultat așteptat prin aceste campanii vizează creșterea consumului și competitivității produselor agroalimentare din UE prin creșterea profilului acestora, atât în țara de origine cât și în afară, având în vedere campaniile din străinătate ce se vor desfășura pe piețe cu potențial ridicat de creștere precum Japonia, Coreea de Sud, Canada.
Organizațiile comerciale, organizațiile de producători, grupurile agroalimentare ce desfășoară activități de promovare, sunt doar câteva din organismele eligibile să solicite finanțare. Propunerile de la aceștia trebuie depuse până pe 21 aprilie 2022, ora 17:00 CET (Bruxelles). Beneficiarii vor fi anunțați de rezultate în toamnă.
Vă încurajez să accesați portalul acestei inițiative și să aflați mai multe despre finanțările ce pot fi accesate la: Search Funding & Tenders (europa.eu)" A anunțat eurodeputatul Daniel Buda.