La fiecare sfârșit de săptămână, directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, anunță într-un Jurnal de fermier plățile făcute pentru fermieri, crescători animale, ultimele informații de la APIA.
"Luna martie este una în care începe însămânțarea culturilor de primăvară, în măsura în care solul și vremea permit.
Iată, deci, că fermierii noștri au de lucru în această perioadă, dar nici noi, la APIA, nu ne lăsăm mai prejos!
Sub sloganul „PUTERNICI. ÎN ECHIPĂ!”, continuăm primirea cererilor de plată pentru Campania 2023.
Reamintesc fermierilor ca în perioada 01 martie – 15 mai 2023 pot depune la centrele județene și locale APIA cererile de plată, prin simpla accesare a aplicației IPA-Online.
Până la această dată au fost depuse 186 050 de cereri pentru un număr de 509 358,98 de hectare.
Săptămâna aceasta am continuat autorizarea la plată a fermierilor pentru Campania 2022. Astfel, un număr de 8.116 de fermieri vor avea în conturi suma de 63,84 milioane euro, sumă autorizată în perioada 20-24 martie 2023.
Ieri (vineri n.r.) a fost ultima zi în care s-au depus cereri de plată pentru intervenția DR-06 - Bunăstarea animalelor Pachet a) — Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și Pachet b) — Plăți în favoarea bunăstării păsărilor din cadrul Planului Strategic PAC 2023 - 2027. În perioada imediat următoare, acestea își vor urma fluxul procedural de verificare și control, iar în paralel vom incepe eliberarea adeverințelor pentru cele doua pachete ale intervenției DR-06.
Până la 23.03.2023, inclusiv, am primit cererile pentru schema de ajutor de stat privind susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin pentru anul 2022. Reamintesc fermierilor că valoarea totală a schemei de ajutor de stat este de 217.756.000 lei, echivalentul sumei de 44 milioane euro, iar cuantumul ajutorului de stat este de 73 euro/cap vacă adultă.
Au fost depuse 13.171 de cereri pentru un număr de 296.731 de bovine.
Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2023.
Un alt element de noutate pentru fermieri este acela că eliberăm adeverințe pentru solicitanții schemei de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, care intenționează să acceseze credite în vederea finanțării activităților curente, de la instituțiile bancare și nebancare ce au încheiat convenții cu APIA.
Reamintesc și cu aceasta ocazie tuturor celor care accesează credite că dobânda aferentă acordării creditelor este de RON-ROBOR 6M + maxim 2%, în conformitate cu legislația în vigoare," a anunțat șeful APIA.