Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, a făcut bilanțul acestei săptămâni de lucru la APIA, plăți către fermieri, crescători, întâlniri cu fermieri.
"Ne-am bucurat, dar am și muncit, într-o permanentă comunicare cu fermierii noștri, pe care i-am informat constant despre ritmul susținut cu care se desfășoară Campania de primire a Cererilor Unice de Plată pentru anul 2022.
Tot săptămâna aceasta am început eliberarea adeverințelor pentru beneficiarii Măsurii 14 – Bunăstarea animalelor, care intenționează să acceseze credite în vederea finanțării activităților curente de la instituțiile bancare și nebancare ce au încheiat convenții cu APIA, pentru anul de angajament 2022.
După cum am obișnuit, am continuat și seria deplasărilor în teren, poposind în județul Hunedoara, de unde vă scriu, de altfel, aceste rânduri. Am început ziua în Sala mare a Teatrului din Deva, unde ne-am bucurat să avem alături peste 300 de producători locali. Dialogul s-a arătat deosebit de constructiv, în sensul în care ne dorim să aflăm direct de la aceștia cu ce situații se confruntă, dar și să identificăm, tot împreună, soluțiile.
Prânzul m-a găsit într-o întâlnire de lucru la Centrul Județean APIA Hunedoara, în cadrul căreia am discutat cu colegii mei despre stadiul primirii cererilor în Campania 2022 și stadiul plăților aferente Campaniei 2021, trecând în revistă și alte subiecte la zi, de interes pentru fermieri.
Și, precum în toate deplasările efectuate în teritoriu, nu putea lipsi întâlnirea cu beneficiarii tuturor demersurilor noastre, fermierii.
Astfel, în această după – amiază (vineri, 11 martie n.r.), m-am aflat în mijlocul crescătorilor de ovine din județul Hunedoara, pentru o întâlnire informală privind formele de sprijin de care aceștia pot beneficia, precum subvenții pentru animale și pășuni sau ajutoare de minimis. Le-am vorbit și despre faptul că s-au stabilit cuantumurile ANT-urilor aferente sectorului zootehnic pentru anul de cerere 2021, fiind demarat deja procesul de autorizare la plată a acestora. Mi s-a părut de interes să abordez și un subiect larg dezbătut în context, respectiv problema forței de muncă din acest sector. În acest sens, este necesară identificarea de modalități prin care tot mai mulți tineri să se îndrepte către zootehnie, dar și spre oierit, aceasta fiind, după cum știm, cea mai veche îndeletnicire de pe aceste plaiuri.
Pentru mine, săptămâna de lucru încă nu s-a încheiat! Urmează o sâmbătă în care aștept cu mult interes întâlnirea cu alți oameni harnici și întreprinzători, adevărați români care și-au propus și sunt sigur că vor reuși să ne facă mândri de realizările lor, meritând pe deplin întreaga noastră susținere," a scris șeful APIA pe pagina sa oficială Facebook.