Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, s-a întâlnit astăzi, 11 martie 2022, cu crescătorii de ovine din județul Hunedoara. Șeful APIA i-a anunțat pe oieri că a demarat deja autorizarea la plată a ajutoarelor naționale tranzitorii din zootehnie, aferente anului 2021.
"În această după-amiază, Adrian Pintea, directorul general al APIA s-a aflat alături de Adrian Chesnoiu, ministrul agriculturii, în mijlocul crescătorilor de ovine din județul Hunedoara, pentru o întâlnire informală privind formele de sprijin pe care aceștia le pot accesa prin măsurile gestionate de agenția de plăți, precum subvenții pentru animale și pășuni sau ajutoare de minimis. La reuniune au participat și reprezentanții Asociației Județene a Crescătorilor de Ovine Dacia, organizație cu 18 ani vechime în sectorul zootehnic al județului Hunedoara.
De asemenea, directorul general i-a informat pe fermieri că s-au stabilit cuantumurile ANT-urilor aferente sectorului zootehnic pentru anul de cerere 2021, fiind demarat deja procesul de autorizare la plată a acestor scheme.
Un alt subiect important și larg dezbătut în context l-a reprezentat problema forței de muncă din acest sector, în sensul în care este necesară identificarea de modalități prin care tot mai mulți tineri să se îndrepte către zootehnie, dar și spre oierit, aceasta fiind, după cum știm, cea mai veche îndeletnicire de pe aceste plaiuri", informează APIA.
Vă reamintim că APIA a comunicat oficial pe data de 4 martie 2022 că a început autorizarea la plată a ajutoarelor naționale tranzitorii vegetal și zootehnie, aferente anului 2021, subvenții achitate de la bugetul de stat. COMUNICATUL APIA AICI!
Cuantumurile ANT vegetal și zootehnie pentru anul 2021: