Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, a anunțat în această seară, la Agro TV, cuantumul pe cap de bovină pentru ajutorul de stat acordat în acest an crescătorilor de bovine care au suferit pierderi din pricina pandemiei Covid. Suma stabilită de APIA este de 126,83 lei/cap bovină.
"Pentru bovine, au fost depuse 93.267 de cereri, pentru 1.342.340 de capete de bovine. S-a finalizat pentru bovine, acolo erau cele mai mult cereri, cele mai multe solicitări și cele mai multe întrebări, toată lumea aștepta cuantumul și uite că o să-l spun fermierilor noștri. Numărul de cereri l-am spus, ca și capete, 1.342.340 de bovine au fost înregistrate pentru cererile depuse, iar cuantumul este de 126,83 de lei pe cap de bovină.
În acest moment, se fac toate verificările, dar conform legii, și asta o garantez fermierilor noștri, că până-n data de 30 iunie 2022 vor încasa acești bani", a spus șeful APIA, în această seară.
Suma alocată pentru plata ajutorului de stat la bovine, pentru acest an, este de 170.250.000 lei care s-a împărțit la numărul de capete de bovine eligibile, determinîndu-se astfel cuantumul pe cap de bovină.