Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, a anunțat, în această seară, că eșantionul de control pentru acest an, pentru plata subvențiilor agricole, va fi mult mai mic decât anul trecut, iar controalele în teren vor fi încheiate pe data de 15 octombrie, astfel încât din 16 octombrie 2021 toți fermierii să intre la plata avansului APIA din acest an.
"În această perioadă, până-n data de 9-10 iunie s-au făcut toate controalele administrative, s-a verificat dacă sunt erori, dacă se suprapun suprafețele, etc. Începând cu data de 12 iulie se va începe efectiv controlul pe teren. Sunt două modalități de efectuare a controlului, clasic și prin teledetecție. În anul 2020, rata de eroare a fost mai mică, cu cât e mai mică, cu atât eșantionul de control APIA e mai mic, Comisia Europeană ne-a permis anul trecut să reducem de la 5% la 3% eșantionul de control, lucru cu care eu nu am fost de acord, pentru că anul ăsta ar fi trebuit să adăugăm 2% și tot fermierii ar fi avut de suferit. Oricum, eșantionul de control din acest an va fi mai mic decât în anul 2020", a spus șeful APIA, în această seară.
Adrian Pintea a adăugat că de multe ori fermierii, crescătorii de animale, sunt nemulțumiți pentru că sunt selectați în eșantionul de control, unii spun că sunt abonați la control în fiecare an și din această pricină nu intră la plata avansului APIA. Pentru a rezolva această problemă, șeful APIA a dispus ca toate controalele pentru subvențiile APIA, aferente acestui an, să fie încheiate pe data de 15 octombrie 2021.
"Până-n data de 15 octombrie, am stabilit ca toate controalele să fie finalizate în așa fel încât să intre la plata avansului APIA cât mai mulți fermieri", a anunțat șeful APIA, în această seară, la Agro TV.
Pentru anul 2021, 826.964 de fermieri solicită subvențiile APIA pentru o suprafață de 9,814 milioane de hectare.