Reclama header big full
Adama
Vinasa Rompak

Șeful APIA: Banii virați crescătorilor de vaci de lapte până la 15 mai!

Publicat: 04 mai 2023 - 07:51
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, a anunțat miercuri seara, la Agricultura la raport, că ajutorul de 73 de euro/vaca de lapte va fi plătit crescătorilor care l-au solicitat până la data de 15 mai 2023.

Depunerea cererilor pentru ajutorul de 73 de euro/vaca de lapte acordat crescătorilor pentru pierderile suferite din pricina războiului din Ucraina s-a încheiat la APIA la data de 23 martie 2023. Șeful APIA a declarat că au fost depuse cereri în sumă totală de 21 de milioane de euro, plafonul alocat pentru plata fiind 44 milioane de euro. Cererile declarate eligibile vor fi plătite până la data de 15 mai 2023.

"Plata acestor cereri se va face până-n data de 15 mai. Am dispus până săptămâna aceasta, vineri, ca județele să transmită toate centralizările, în urma verificărilor și a controalelor administrative care au fost efectuate de către colegii mei, toate aceste documente vineri sunt transmise din toată țara. Sunt centralizate la nivelul Aparatului Central, iar săptămâna viitoare le vom transmite, vom face deschiderea către minister, ne alimentează conturile și așa cum am spus și s-a stabilit și la nivelul primului ministru, la întâlnirea pe care și domnia sa împreună cu domnul ministru Daea au avut-o, s-a promis și categoric mă voi ține de cuvânt, până-n data de 15 mai vor avea banii în conturi." a anunțat directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, miercuri seara, la Agricultura la raport. 

crescatori-vaci_b

Cuantumul ajutorului de stat care se acordă beneficiarilor este de 73 de euro/cap vacă adultă.

Valoarea totală ce poate fi acordată per beneficiar nu depășește echivalentul în lei a 250.000 euro.

Conform OUG 3/8 februarie 2023, valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 217.756.000 lei, echivalentul sumei de 44 milioane euro, și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2023.

Ce se întâmplă cu banii rămași citește AICI: 

Șeful APIA: Au rămas bani pentru plata subvenției de 73 euro/vacă! Cum vor fi împărțiți crescătorilor!

Ajutorul de stat se acordă beneficiarilor care îndeplinesc următoarele criterii de eligibilitate:

a) dețin minimum 10 capete vaci adulte în exploatație cu cod ANSVSA, înregistrate în BND, cu excepția celor din unitățile administrativ-teritoriale din zona montană prevăzute în Planul strategic PAC 2023-2027, aprobat prin Decizia Comisiei C(2022) 8.783 din 7 decembrie 2022, publicate pe site-ul www.madr.ro, „https://pndr.ro/documente/ro/PNS-2023-2027-lista-zonelor-eligibile-pentru-interventiile-HNV-ANC-AEC.xlsx“, care dețin minimum 5 capete vaci adulte în exploatație cu cod ANSVSA, înregistrate în BND;
b) au produs și au valorificat lapte în perioada 1 august 2022-31 decembrie 2022;
c) beneficiarul ajutorului de stat poate să fie diferit la momentul depunerii cererii față de deținătorul vacilor adulte la data de 31 iulie 2022 pentru următoarele cazuri, cu condiția ca data schimbării formei de organizare/radierii să fie cuprinsă între 31 iulie 2022 și data depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat:
(i) beneficiarul este persoană fizică autorizată - PFA, întreprindere individuală - II, întreprindere familială - IF, iar vacile adulte figurează în BND la data de 31 iulie 2022 pe codul numeric personal - CNP al reprezentantului PFA, II, IF;
(ii) beneficiarul este persoană fizică - CNP al reprezentantului PFA/II/IF, iar vacile adulte figurează în BND la data de 31 iulie 2022 pe cod unic de înregistrare - CUI al PFA/II/IF;
d) existența la data de 31 decembrie 2022 a cel puțin 75% din efectivul de vaci adulte prevăzut la lit. a), cu excepția celor care s-au aflat în una dintre următoarele situații: faliment, lichidare, forță majoră sau dețin exploatații supuse restricțiilor sanitare veterinare privind mișcarea animalelor cauzate de bolile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) 2016/429;
e) să fie înregistrați în registrul unic de identificare, denumit în continuare RUI, și să dețină cod unic de înregistrare atribuit de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură;
f) să nu se afle în reorganizare, lichidare sau faliment, la data de 24 februarie 2022, conform evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului, sau, în cazul persoanei fizice, să nu fi fost emisă o decizie definitivă a instanțelor judecătorești de constatare a falimentului până la data de 24 februarie 2022.

Vizualizat: 2831 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Lovitură dată crescătorilor de animale!

Lovitură dată crescătorilor de animale!

06 februarie 2025 - 18:51

Președintele Comisiei pentru Agricultură din Senat, senatorul USR Sebastian Cernic, trage un semnal de alarmă în contextul adoptării bugetului pentru 2025, prin care Guvernul Ciolacu condamnă crescătorii de animale și producătorii români la faliment, iar pe români la riscuri de îmbolnăvire.

Cresc subvențiile APIA! Micii fermieri 155 euro/ha, tinerii fermieri 203 euro/ha!

Cresc subvențiile APIA! Micii fermieri 155 euro/ha, tinerii fermieri 203 euro/ha!

06 februarie 2025 - 18:16

Cuantumul subvențiilor în România crește treptat de la 96,47 euro/hectar în 2023 la 103,06 euro/hectar în 2027, a anunțat europarlamentarul român Dan Motreanu, pe pagina sa Facebook.

AFIR ASTĂZI: Verificați-vă conturile! Plăți AFIR de 226 milioane euro!

AFIR ASTĂZI: Verificați-vă conturile! Plăți AFIR de 226 milioane euro!

06 februarie 2025 - 13:31

226 milioane euro transferate în conturile fermierilor, procesatorilor, antreprenorilor și autorităților locale, anunță astăzi Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, într-un comunicat transmis Agroinfo.

Ministrul agriculturii anunță un ajutor suplimentar de 249 milioane euro!

Ministrul agriculturii anunță un ajutor suplimentar de 249 milioane euro!

06 februarie 2025 - 06:45

Ministrul agriculturii, Florin Barbu, a anunțat miercuri, pe Facebook, după votarea Legii bugetului de stat 2025 în Parlament, o suplimentare a bugetului Ministerului Agriculturii cu 249 milioane euro.

VOTAT! Un pas până la plata ANT cap animal, hectar!

VOTAT! Un pas până la plata ANT cap animal, hectar!

06 februarie 2025 - 06:29

S-a mai făcut un pas mare spre plata ajutoarelor naționale tranzitorii, ANT, din sectorul vegetal și zootehnie. Plenul Parlamentului a adoptat, miercuri seara, proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2025. Ajutorul național tranzitoriu, aferent anului 2024, este achitat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) din bugetul național pentru acest an. 

Proiect bune practici cooperative agricole!

Proiect bune practici cooperative agricole!

05 februarie 2025 - 13:41

Luni, 03 februarie 2025, a început prima mobilitate fizică din cadrul celui de-al doilea proiect Erasmus+ al cărui beneficiar este Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (U.N.C.S.V.), intitulat „Bune practici de marketing și branding în cadrul cooperativelor agricole)”. Evenimentul se desfășoară la Dalum Academy of Agricultural Business, în Odense, Danemarca.

Oficial ASTĂZI! Banii pentru subvenții APIA hectar, cap animal, în cont!

Oficial ASTĂZI! Banii pentru subvenții APIA hectar, cap animal, în cont!

05 februarie 2025 - 13:16

Comisia Europeană a rambursat oficial României peste 168,6 milioane euro, sume provenite din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), conform unui comunicat de presă al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), transmis astăzi Agroinfo.

Când plătește APIA subvenția APIA mică la oi, ANT!

Când plătește APIA subvenția APIA mică la oi, ANT!

05 februarie 2025 - 06:42

Crescătorii de ovine întreabă când face Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) plata subvenției mici la oi, adică a ajutorului național tranzitoriu, ANT, subvenție plătită de la bugetul de stat.

Ministrul Barbu: Bani pentru fermele de animale, procesare și irigații!

Ministrul Barbu: Bani pentru fermele de animale, procesare și irigații!

05 februarie 2025 - 06:10

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat marţi, după avizarea în comisiile parlamentare a bugetului instituţiei, că s-a ajuns la performanţa ca bugetul Ministerului Agriculturii să fie 70% pe fonduri de la Uniunea Europeană, 30% pe buget de stat.

Ajutor micii fermieri anunțat ACUM de ministrul agriculturii!

Ajutor micii fermieri anunțat ACUM de ministrul agriculturii!

05 februarie 2025 - 05:50

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, solicită sprijin pentru introducerea unui program pentru încălzirea serelor, respectiv prima butelie şi centrală cu GPL, iar acciza la gazul utilizat în încălzirea serelor şi solariilor să fie suportată de statul român.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Lintrac 130 - Un tractor cu totul special

Lintrac 130 - Un tractor cu totul special

Produs al companiei austriece Lindner, o afacere de familie care mizează pe o abordare mai degrabă exclusivistă decât pe producţia de masă (doar în jur de 1.800 de unităţi sunt produse anual, în funcţie de specificaţiile dorite de client), acest tractor înglobează o serie de inovaţii care îl fac extrem de atractiv.

Printre altele, dispune de o punte spate viratoare la un unghi de 20° (primul tractor standard de pe piaţă care este prevăzut cu un astfel de sistem), pentru o manevrabilitate sporită, şi are capacitatea de a lucra în pante extreme, cu o înclinaţie de până la 60%. Puntea faţă poate fi coborâtă sau ridicată pentru a se obţine o copiere precisă a terenului de către implementele utilizate. În plus, cu ajutorul tehnologiei TracLink, recunoaşterea implementelor se face în mod automat, fără intervenţia operatorului, iar debitele sistemelor hidraulice, turaţiile motorului şi ale prizei de forţă, precum şi modurile de conducere sunt setate automat.

Tractorul este comercializat în România de către Zetor (0357 440 500)

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Drum ciudat

Drum ciudat
De acasă de la mine până la primul bar fac doar 10 minute. Detalii