Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, s-a întâlnit astăzi cu fermierii și crescătorii de animale din județul ALba. Șeful APIA le-a adus noutăți despre plăți și subvenții APIA pentru anul 2022.
"Zi de joi, petrecută în județul Alba, în mijlocul producătorilor din această zonă a țării, în cadrul unei întâlniri organizate cu profesionalism, de Prefectura Județului Alba.
M-a onorat invitația lansată de domnul Prefect Nicolae Albu, gazda noastră de astăzi, care, prin acest demers, a reușit să-i strângă laolaltă, în număr semnificativ, pe fermierii din Alba, precum și pe reprezentanții administrației publice centrale și locale.
Am participat cu deosebit interes la un dialog constructiv, evidențiind activitățile pe care le întreprindem prin APIA în sprijinul fermierilor noștri, trecând în revistă schemele și măsurile care pot fi accesate în anul 2022 și oferind informații la zi despre stadiul derulării Campaniei de Primire a Cererilor Unice de Plată. De asemenea, am adus în atenție exemple recente de bună practică în agricultură și elemente de noutate în ceea ce privește noua Politică Agricolă Comună.
M-a bucurat receptivitatea manifestată de fermieri față de această întâlnire la care au participat activ și cu desoebită implicare. M-am simțit ca acasă și voi reveni de fiecare dată în Alba cu aceeași deschidere," este mesajul postat astăzi de șeful APIA, pe pagina sa oficială Facebook.