Adama
Agreena-direct
AGRICOVER

Şeful APIA ASTĂZI: Banii ajung corect la fermieri, crescători de animale!

Publicat: 26 octombrie 2023 - 19:37
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a precizat astăzi că începând de anul acesta declaraţia fermierului se va afla într-o marjă de eroare foarte mică, ceea ce va aduce o siguranţă că banii ajung într-un mod corect la fermieri şi cu cât mai puţine corecţii financiare din partea Comisiei Europene.

"De anul acesta, declaraţia fermierului se va afla într-o marjă de eroare foarte, foarte mică, pentru că orice neconformitate va fi vizibilă ulterior. Orice neconformitate vizavi de parcelele pe care le exploatează, orice condiţie pe care nu o respectă privind accesarea acestor ecoscheme, dacă vorbim de la copaci, dacă vorbim de la rotaţia culturilor, dacă vorbim de orice vreţi dumneavoastră este vizibilă. Aşadar, anul acesta este un an atipic, greu, dar totodată bun, pentru că având astfel de sisteme câştigăm şi noi certificarea, şi ne asigurăm că banii ajung la dumneavoastră în mod corect şi cu cât mai puţine corecţii financiare din partea Comisiei Europene, pentru că nu există audit de când funcţionez şi lucrez în această instituţie să nu existe un minimum de corecţie financiară", a susţinut oficialul APIA, la Târgul Indagra. 

transfer-bani_b

Planul Strategic PAC 2023-2027 include 89 de intervenţii prin care fermierii pot accesa fonduri europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală şi are un buget de 15,8 miliarde de euro. Din totalul intervenţiilor, 62 vor fi implementate de APIA, ceea ce înseamnă mai mult de 12 miliarde de euro.

Pilonul I (Fondul European de Garantare Agricolă - FEGA) are pe plăţi directe un buget de 9,78 miliarde euro, iar pe intervenţii sectoriale - 151 milioane euro, în timp ce Pilonul II (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală - FEADR + Buget Naţional - BN ) - 5,87 miliarde euro, din care bugetul pentru intervenţiile de mediu şi climă şi bunăstarea animalelor este de 2,45 miliarde euro.

 

Vizualizat: 2461 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Sumele APIA hectar și cap animal pentru tranșa a doua de plată APIA!

Sumele APIA hectar și cap animal pentru tranșa a doua de plată APIA!

03 decembrie 2023 - 07:36

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) demarează de luni, 4 decembrie 2023, tranșa a doua de plată a subvențiilor APIA aferente acestui an, plata finală al cărui termen limită este 30 iunie 2024. Plățile directe care sunt pe lista APIA și suma pe hectar și cap animal pentru această tranșă de plată.

Interzis porcul în gospodăriile țărănești?! Anunțul de ULTIMĂ ORĂ al ministrului Barbu!

Interzis porcul în gospodăriile țărănești?! Anunțul de ULTIMĂ ORĂ al ministrului Barbu!

03 decembrie 2023 - 06:40

Anunțul făcut sâmbătă de ministrul agriculturii, Florin Barbu, legat de interzicerea creșterii porcilor în gospodăriile țărănești. Ce spune șeful de la Agricultură?

Mesaj ASTĂZI ministrul agriculturii pentru fermieri!

Mesaj ASTĂZI ministrul agriculturii pentru fermieri!

01 decembrie 2023 - 15:42

Ministrul agriculturii, Florin Barbu, a transmis astăzi un mesaj fermierilor, crescătorilor de animale.

Fermierii: La subvenții APIA ne-ați furat de ne-ați rupt, iar banii de la AFIR nu ajung la cei mici!

Fermierii: La subvenții APIA ne-ați furat de ne-ați rupt, iar banii de la AFIR nu ajung la cei mici!

30 noiembrie 2023 - 14:21

Un val mare de nemulțumiri se ridică din rândul fermierilor și crescătorilor de animale în ultima perioadă. Pulsul accelerat, dezamăgirile crunte legate de ajutoarele care li se cuvin răzbat din reacțiile lor la comunicatele făcute de către cele două agenții de plăți din agricultura României, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

APIA, o nouă tranșă de subvenții în conturile fermierilor, crescătorilor de animale!

APIA, o nouă tranșă de subvenții în conturile fermierilor, crescătorilor de animale!

30 noiembrie 2023 - 12:11

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) este pregătită să demareze de luni, 4 decembrie 2023, plățile finale aferente anului de cerere 2023. În fiecare an, tranșa a doua de plată a început în prima zi lucrătoare ulterioară datei de 1 decembrie. 

Lansare nouă sesiune bani europeni!

Lansare nouă sesiune bani europeni!

30 noiembrie 2023 - 10:54

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale lansează sesiunea de depunere a Strategiilor de Dezvoltare Locală din cadrul intervenției DR-36 - LEADER - Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității, cuprinsă în Planul Strategic PAC 2023-2027.

Ajutor minimis APROBAT!

Ajutor minimis APROBAT!

30 noiembrie 2023 - 10:39

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin-Ionuț Barbu, a aprobat pe 29 noiembrie 2023, ordinul ce modifică și completează anexa la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 107/2017 privind aprobarea schemei de ajutor de minimis „Sprijin pentru implementarea acţiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală”.

Ministrul Barbu acuzat că face ghidurile ca să ia banii șmecherii!

Ministrul Barbu acuzat că face ghidurile ca să ia banii șmecherii!

30 noiembrie 2023 - 10:16

Ministrul agriculturii Florin Barbu este acuzat că ar face ghidurile pentru ajutoarele de stat astfel încât banii să fie obținuți de băieții deștepți. Acuzațiile sunt lansate în spațiul public de fostul ministru al agriculturii Adrian Oros.

Nu mai are cine mulge o oaie!

Nu mai are cine mulge o oaie!

29 noiembrie 2023 - 18:44

Fermierii, crescătorii de animale încep să apeleze din ce în ce mai mult la tehnologie de ultimă generație, pentru că nu mai găsesc lucrători care să fie dispuși să muncească în ferme. 

Fermierii campioni la floarea-soarelui din vestul țării

Fermierii campioni la floarea-soarelui din vestul țării

29 noiembrie 2023 - 18:36

Într-un an dificil, cu secetă pedologică severă, producțiile de floarea-soarelui la nivel național nu au fost cele scontate de fermieri la începutul campaniei de semănat. Cu toate acestea, compania Corteva Agriscience, prin hibrizii Pioneer®, a contribuit la ridicarea productivității pe hectar și a lansat campania Fermieri campioni la floarea-soarelui.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Ștefan Slavu: Pentru o fermă la început de drum MF 5713 este un tractor excelent

Ștefan Slavu: Pentru o fermă la început de drum MF 5713 este un tractor excelent

Originar din orașul Tecuci, jud. Galați, tânărul Ștefan Slavu a lucrat și a locuit aproximativ 15 ani în Vestul Europei. Acolo a dezvoltat două businessuri, însă a visat mereu să facă ceva acasă. Cu banii și experiența acumulată s-a întors în România și s-a apucat de agricultură. Din 2018 până în prezent a crescut de la 38 ha la aproximativ 200 ha, iar anul trecut și-a modernizat parcul de utilaje cu ajutorul fondurilor europene. Cum a decurs achiziția și de ce a ales modelul 5713M de la Massey Ferguson.

SIGMA România

contact: Strada Biharia, Nr. 26, Etaj 4, 013981,

București, Romania

T: + 40 21 233 10 64; office@saracakis.ro; www.saracakis.ro

Povestea porumbului de Cărpiniş Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

Bancul zilei

Ploaie torenţială

Ploaie torenţială
Un beţiv se împiedică şi cade într-o băltoacă. Cineva vrea să-l ridice, dar el protestează: Detalii