George Chiriţă, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), a anunțat, în cadrul unui interviu acordat ziarului Bursa, că speră ca primele linii de finanțare a fermierilor, crescătorilor de animale din bani europeni să fie deschise în jurul datei de 15 octombrie 2023.
"Anul financiar 2023 îl închidem la 15 octombrie. Dacă ar fi posibil, noi sperăm ca în jurul acestei date să începem deja, pentru că viitorul an financiar va cunoaşte o implicare mai mare din partea noastră, deoarece avem un target asumat şi pe care suntem aproape să îl îndeplinim. Eu preconizez că în jurul datei de 15 octombrie vom începe să lucrăm efectiv la noul plan strategic, să primim cererile de finanţare şi să iniţiem tot procesul tehnic care priveşte aceste cereri. În noul Plan Naţional Strategic vom avea mai multe intervenţii. Vor fi intervenţia DR 30 - Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, DR 12 - intervenţie în consolidarea exploataţiilor tinerilor fermieri instalaţi şi a fermierilor recent instalaţi în mediul rural. Fermele mici vor primi finanţare pe DR 14 - investiţii în fermele de mici dimensiuni, pe DR 20 va fi finanţată procesarea produselor agricole şi pomicole," a spus șeful AFIR (foto).
În total, prin Planul Național Strategic 2023-2027, pentru cele 38 de direcții de finanțare sunt alocate 5,8 miliarde de euro, a precizat șeful AFIR.
"Se pare că această alocare nu este suficientă pentru cât ar avea nevoie beneficiarii noştri, dar fiind vorba despre un program care se întinde pe patru ani, iar ceilalţi 3 miliarde euro primiţi în perioada de tranziţie au făcut parte tot din cadrul financiar european multianual 2021-2027, ne vom închide în 2027 undeva pe 9,12 miliarde euro, ceea ce reprezintă o sumă consistentă, aproape egală cu aceea alocată în perioada 2014-2020."