Adama
Agreena-direct
AGRICOVER

Șef APIA: Fermierii care intră sigur în eșantionul de control și vor încasa subvenții APIA mai mici!

Publicat: 03 iunie 2021 - 07:25
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Sunt fermieri abonați la eșantionul de control selectat în fiecare an de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Cei care dau foc resturilor vegetale de pe parcele. Aceștia sunt controlați de APIA pentru întreaga exploatație agricolă și vor încasa subvenții APIA mai mici decât ceilalți fermieri, avertizează directorul executiv APIA Caraș Severin, Dumitru Stepanescu.

"Incendierile din anul acesta au fost destul de numeroase. Prin protocolul pe care-l avem cu Garda de Mediu și cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Caraș Severin, am încercat să ținem sub control acest fenomen în sensul că ne-am informat reciproc despre toate coordonatele legate de parcela sau blocul fizic unde a izbucnit incendiul.

teanc-euro-arde_b

Noi avem în jur de 15 fermieri care au fost identificați că dețin terenuri în acele suprafețe incendiate și am făcut demersurile pentru a fi introduși în eșantionul de control pe 2021, așa cum spune procedura după care suntem organizați și-n această vară, începând cu 1 iulie, ei vor fi verificați pe eco-condiționalitate, pe respectarea acestor norme GAEC 6 pe întreaga exploatație, pe întreaga fermă pe care o dețin, nu doar parcela incendiată și vor fi supuși reducerilor financiare corespunzător gravității sau repetabilității acestui fenomen de incendiere. Cei 15 pe care i-am identificat (la niveul județului Caraș-Severin n.r.) sunt cu cereri depuse. Am început demersurile pentru a fi introduși de către APIA Central în eșantionul de control pe 2021", avertizează directorul executiv APIA Caraș Severin, Dumitru Stepanescu, la Radio Reșița.

Calendarul verificărilor pe care le fac funcționarii Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) în fermele care solicită anul acesta plata subvențiilor din agricultură este stabilit prin Ordinul ministrului agriculturii nr.50/02.03.2021:

între 1 iunie - 9 iulie 2021 se vor efectua controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plată, eșantionarea acestora pentru controlul la fața locului, precum și transmiterea eșantioanelor către autoritățile/departamentele de control;

între 12 iulie - 15 octombrie 2021 se va efectua controlul la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate în acest scop, iar controlul aferent unor obligații/cerințe specifice se va efectua, după caz, în iarna sau primăvara anului următor.

Vizualizat: 6571 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Fermierii: La subvenții APIA ne-ați furat de ne-ați rupt, iar banii de la AFIR nu ajung la cei mici!

Fermierii: La subvenții APIA ne-ați furat de ne-ați rupt, iar banii de la AFIR nu ajung la cei mici!

30 noiembrie 2023 - 14:21

Un val mare de nemulțumiri se ridică din rândul fermierilor și crescătorilor de animale în ultima perioadă. Pulsul accelerat, dezamăgirile crunte legate de ajutoarele care li se cuvin răzbat din reacțiile lor la comunicatele făcute de către cele două agenții de plăți din agricultura României, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

APIA, o nouă tranșă de subvenții în conturile fermierilor, crescătorilor de animale!

APIA, o nouă tranșă de subvenții în conturile fermierilor, crescătorilor de animale!

30 noiembrie 2023 - 12:11

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) este pregătită să demareze de luni, 4 decembrie 2023, plățile finale aferente anului de cerere 2023. În fiecare an, tranșa a doua de plată a început în prima zi lucrătoare ulterioară datei de 1 decembrie. 

Lansare nouă sesiune bani europeni!

Lansare nouă sesiune bani europeni!

30 noiembrie 2023 - 10:54

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale lansează sesiunea de depunere a Strategiilor de Dezvoltare Locală din cadrul intervenției DR-36 - LEADER - Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității, cuprinsă în Planul Strategic PAC 2023-2027.

Ajutor minimis APROBAT!

Ajutor minimis APROBAT!

30 noiembrie 2023 - 10:39

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin-Ionuț Barbu, a aprobat pe 29 noiembrie 2023, ordinul ce modifică și completează anexa la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 107/2017 privind aprobarea schemei de ajutor de minimis „Sprijin pentru implementarea acţiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală”.

Ministrul Barbu acuzat că face ghidurile ca să ia banii șmecherii!

Ministrul Barbu acuzat că face ghidurile ca să ia banii șmecherii!

30 noiembrie 2023 - 10:16

Ministrul agriculturii Florin Barbu este acuzat că ar face ghidurile pentru ajutoarele de stat astfel încât banii să fie obținuți de băieții deștepți. Acuzațiile sunt lansate în spațiul public de fostul ministru al agriculturii Adrian Oros.

Nu mai are cine mulge o oaie!

Nu mai are cine mulge o oaie!

29 noiembrie 2023 - 18:44

Fermierii, crescătorii de animale încep să apeleze din ce în ce mai mult la tehnologie de ultimă generație, pentru că nu mai găsesc lucrători care să fie dispuși să muncească în ferme. 

Fermierii campioni la floarea-soarelui din vestul țării

Fermierii campioni la floarea-soarelui din vestul țării

29 noiembrie 2023 - 18:36

Într-un an dificil, cu secetă pedologică severă, producțiile de floarea-soarelui la nivel național nu au fost cele scontate de fermieri la începutul campaniei de semănat. Cu toate acestea, compania Corteva Agriscience, prin hibrizii Pioneer®, a contribuit la ridicarea productivității pe hectar și a lansat campania Fermieri campioni la floarea-soarelui.

Poftim, din România!

Poftim, din România!

29 noiembrie 2023 - 17:29

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în parteneriat cu Primăria Sectorului 4 și cu Cooperativa Agricolă Caprirom Sud Muntenia, organizează, în perioada 1 – 3 decembrie 2023, târgul „Poftim, din România!”, în Parcul Tudor Arghezi din sectorul 4, București.

Șef APIA, calcul ACUM suma APIA pe hectarul de pășune pentru acest an!

Șef APIA, calcul ACUM suma APIA pe hectarul de pășune pentru acest an!

29 noiembrie 2023 - 14:55

Pășunile sunt foarte râvnite pentru sumele mari pe hectar care se pot încasa, în fiecare an, de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Scandalul în jurul acestor suprafețe este departe de a se stinge atât timp cât tentantele subvenții APIA îi lasă pe crescătorii de animale fără pășuni.

Prezentați-vă la APIA în termen de 10 zile pentru subvenții! Anunț făcut de un șef APIA!

Prezentați-vă la APIA în termen de 10 zile pentru subvenții! Anunț făcut de un șef APIA!

29 noiembrie 2023 - 13:58

Fermierii, crescătorii de animale trebuie să anunțe la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) orice schimbare produsă în fermă, în termen de 10 zile. Respectarea acestui termen le garantează fermierilor că vor primi subvențiile agricole la care au dreptul. Explică directorul executiv APIA Hunedoara, Veronica Topor.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Ștefan Slavu: Pentru o fermă la început de drum MF 5713 este un tractor excelent

Ștefan Slavu: Pentru o fermă la început de drum MF 5713 este un tractor excelent

Originar din orașul Tecuci, jud. Galați, tânărul Ștefan Slavu a lucrat și a locuit aproximativ 15 ani în Vestul Europei. Acolo a dezvoltat două businessuri, însă a visat mereu să facă ceva acasă. Cu banii și experiența acumulată s-a întors în România și s-a apucat de agricultură. Din 2018 până în prezent a crescut de la 38 ha la aproximativ 200 ha, iar anul trecut și-a modernizat parcul de utilaje cu ajutorul fondurilor europene. Cum a decurs achiziția și de ce a ales modelul 5713M de la Massey Ferguson.

SIGMA România

contact: Strada Biharia, Nr. 26, Etaj 4, 013981,

București, Romania

T: + 40 21 233 10 64; office@saracakis.ro; www.saracakis.ro

Povestea porumbului de Cărpiniş Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

Bancul zilei

Ploaie torenţială

Ploaie torenţială
Un beţiv se împiedică şi cade într-o băltoacă. Cineva vrea să-l ridice, dar el protestează: Detalii