Crescătorii de animale sunt singurii care au dreptul să închirieze/concesioneze pășuni aflate în domeniul public al comunelor, orașelor, a anunțat senatorul George Scarlat, președintele Comisiei pentru agricultură din Senat. Propunerea de modificare a legii a fost votată de Senat săptămâna trecută.
Utilizarea pajiștilor aflate în domeniul public al comunelor, orașelor, municipiilor se va putea face numai de către crescătorii de animale, persoane fizice sau juridice care au animale înscrise în Registrul Naţional al Exploatațiilor (RNE) și/sau in Sistemul de identificare și înregistrare a ecvideelor (SIIE), potrivit unei propuneri aprobate de Senat.
"FACEM DREPTATE CRESCĂTORILOR DE ANIMALE!
În Plenul Senatului României a fost votată propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru completarea Legii Fondului Funciar nr. 18/1991.
Obiectul acestei reglementări îl reprezintă utilizarea pajiștilor aflate în domeniul public al comunelor, orașelor, municipiilor NUMAI de către crescătorii de animale, persoane fizice sau juridice, având animalele înscrise în RNE și/sau in Sistemul de identificare și înregistrare a ecvideelor – SIIE.
În cadrul COM. DE AGRICULTURA am propus un amendament, împreună cu colegii senatori din comisie, prin care DREPTUL de a CONCESIONA suprafețele de pășune, pe o perioada de Minim 7 ani - Maxim 10 ani, revine doar crescătorilor de animale, având obligația de a asigura o încărcătura minima de 0,3 UVM/ha.
Proiectul a fost amplu dezbătut în cadrul Comisiei pentru agricultură și le mulțumesc colegilor pentru susținere și votul în unanimitate dat de către membrii comisiei," a anunțat George Scarlat pe Facebook, președintele Comisiei pentru agricultură din Senatul României.