Adama
Agreena-direct
AGRICOVER

Săptămâna Mare. Tradiții și sărbători

Publicat: 26 aprilie 2021 - 07:20
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor reprezintă perioada cuprinsă între Duminica Floriilor, anul acesta la 25 aprilie, şi până în Sâmbăta Mare, respectiv 1 mai 2021, şi are rolul de a pregăti credincioşii pentru Învierea Mântuitorului.

Este cea mai aspră săptămână a Postului Sfintelor Paşti, amintind de patimile Domnului Iisus Hristos din aceste zile. Ea se adaugă celor 40 de zile propriu-zise de post, încheind perioada de pregătire sufletească şi trupească pentru întâmpinarea cu cuviinţă a celei mai mari sărbători creştine.
Săptămâna Sfintelor Patimi a avut întotdeauna un loc special în cadrul Postului Sfintelor Paşti. Până la sfârşitul secolului al III-lea, acest Post era împărţit în două perioade: Postul Patruzecimii sau al Paresemilor, care ţinea până la Duminica Floriilor, şi Postul Paştilor, de la Duminica Floriilor până la cea a Învierii, caracterizat de cel mai aspru fel de postire.

saptamana-mare_b

Cu timpul, Săptămâna Patimilor a fost inclusă în Postul Sfintelor Paşti, ajungându-se astfel la o durată de 7 săptămâni, dar rămâne cea mai însemnată dintre acestea, de unde şi denumirea de Săptămâna cea Mare, notează pr. prof. dr. Nicolae D. Necula, într-un material publicat pe site-ul www.crestinortodox.ro. Postul se înăspreşte, iar cei care nu au putut să-l ţină până atunci, se străduiesc ca, cel puţin în această săptămână, să-l respecte. Totodată, această săptămână face parte dintr-o perioadă însemnată a anului bisericesc, aceea a Triodului, care cuprinde zilele pregătitoare Postului Sfintelor Paşti, Postul Sfintelor Paşti şi Săptămâna Patimilor, o vreme de pocăinţă şi de îndreptare duhovnicească.

În Săptămâna Mare, credincioşii se pregătesc pentru sărbătoarea Învierii Domnului. În Maramureş, oamenii poartă haine de doliu, iar casa o îmbracă tot în negru şi în albastru închis. De altfel, în Bihor şi în Maramureş, i se mai spune chiar Săptămâna Neagră, potrivit site-ului www.crestinortodox.ro. Mulţi credincioşi încearcă să ţină post negru în unele din aceste zile, având credinţa că Dumnezeu îi fereşte de boli, le dă sănătate şi îi ajută pentru tot restul anului. În Săptămâna Mare e bine ca toţi credincioşii să fie împăcaţi cu toată lumea, să ierte şi să-şi ceară iertare.

Pregătirile din aceste zile cuprind, totodată, şi o serie de tradiţii şi de obiceiuri populare. Acum se face curăţenie generală în gospodărie, muncile la câmp fiind permise doar până miercuri, de joi bărbaţii rămân pe lângă casă, ajutându-şi nevestele la treburile casnice. Casele trebuie să strălucească de curăţenie, pentru a întâmpina Învierea Domnului aşa cum se cuvine. Una dintre principalele preocupări înainte de sărbătoarea Sfintelor Paşti este şi primenirea hainelor, potrivit site-ului www.romanianmonasteries.org. Încă de la începutul Postului, gospodinele croiesc cămăşi noi, atât pentru ele cât şi pentru restul familiei, pentru a le purta în ziua de Paşti.

Specifică pentru această săptămână este slujba Deniilor, rânduieli de o mare frumuseţe, care evidenţiază momentele dramatice legate de patimile şi de Jertfa lui Hristos, săvârşite în fiecare seară, din Duminica Floriilor şi până în Vinerea Mare.

slujba-joia-mare_b

O zi de mare însemnătate în istoria mântuirii este Sfânta şi Marea Joi, cunoscută şi ca Joia Mare, în care sunt prăznuite patru momente deosebite din Săptămâna Patimilor: spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină, la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtăşanii (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către farisei. În dimineaţa din Joia Mare, credincioşii merg la biserică să se spovedească şi să se împărtăşească şi duc pâine, care va fi sfinţită de preot, stropită cu vin şi împărţită enoriaşilor în noaptea de Înviere. În seara acestei zile, este săvârşită Denia celor 12 Evanghelii, la care sunt citite cele 12 pericope evanghelice despre patimile, răstignirea şi moartea pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos.

În gospodărie, Joia Mare este dedicată copturilor pascale (pasca şi cozonacii) şi înroşirii ouălor, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paşti, în credinţa că ouăle înroşite în această zi nu se strică niciodată. Tradiţia înroşirii ouălor înainte de Sfintele Paşti este explicată printr-o serie de legende creştine, care leagă simbolul ouălor roşii de patimile lui Iisus. Astfel, una dintre acestea aminteşte de faptul că Maica Domnului, venind să-şi vadă Fiul răstignit, a adus un coş cu ouă, pe care l-a aşezat sub cruce, iar acestea s-au înroşit cu sângele vărsat de Domnul Iisus pentru mântuirea lumii. Potrivit site-ului www.crestinortodox.ro, culoarea roşie reprezintă pe de o parte focul, cu puterea lui purificatoare, dar îndeosebi sângele lui Iisus vărsat pentru mântuirea lumii. La noi însă, de Paşti, ouăle nu se vopsesc doar în roşu, ci şi în alte culori (galben, verde, albastru), vestind bucuria primăverii. Se mai colorează ouă şi în negru, simbolizând patimile lui Hristos pe cruce. Mai mult decât atât, în unele zone, îndeosebi în Bucovina, se păstrează tradiţia încondeierii ouălor, devenită în timp o adevărată artă, executată cu măiestrie de artişti populari. Ouăle încondeiate se mai numesc şi "ouă muncite", dedicând astfel efortul depus pentru desăvârşirea lor patimilor îndurate de Iisus Hristos pentru mântuirea noastră.

cozonaci-pasca-export_b

Pentru creştini, pasca este cea mai importantă coptură rituală a Paştilor. Caracterul ritual al pascăi este subliniat de data prescrisă de tradiţie când trebuie pregătită, în joia sau sâmbăta din Săptămâna Mare, de forma (rotundă sau dreptunghiulară) şi de ornamentele din aluat (pască cu sucituri, cu împletituri, cu zimţi, simplă). Alături de pască, se făceau şi alte copturi cu caracter ritual numite colaci, babe, moşi sau moşnegi, prescuri, învârtite, notează Ion Ghinoiu, în volumul "Sărbători şi obiceiuri româneşti" (Ed. Elion, 2002). Pasca se face din făină de grâu de cea mai bună calitate şi, cel mai adesea, are o formă rotundă, pentru că se crede că scutecele lui Hristos au fost rotunde.

Sfânta şi Marea Vineri este ziua când a fost răstignit pe cruce Fiul lui Dumnezeu şi a fost pus în mormânt, fiind, potrivit tradiţiei, zi de post negru, în care nu se mănâncă şi nu se bea decât apă. În Vinerea Mare se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf (numit şi Sfântul Aer), un obiect bisericesc de cult de formă dreptunghiulară, confecţionat din pânză de in, mătase sau catifea, pe care se află imprimată sau pictată icoana înmormântării Mântuitorului şi care va fi aşezat pe o masă mai înaltă. Credincioşii sărută Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfântul Epitaf şi trec de trei ori pe sub masa pe care este aşezat, simbolizând, astfel, trecerea prin mormânt a Mântuitorului, care S-a coborât în iad pentru a elibera sufletele drepţilor. Precum Hristos, care prin moartea şi Învierea Sa, a sfărâmat porţile iadului, iar moartea a fost învinsă, aşa şi credincioşii îşi amintesc acum că şi ei trebuie să treacă prin moarte, prin mormânt, pentru a merge la viaţa veşnică în Hristos. În seara acestei zile, se săvârşeşte Denia Prohodului Domnului, slujba de înmormântare a Mântuitorului Iisus Hristos, iar trecerea pe sub masă a credincioşilor se poate face până la sfârşitul acesteia. După această cântare, se înconjoară biserica, cu Sfântul Epitaf, iar la final, Sfântul Epitaf este aşezat pe Sfânta Masă din Sfântul Altar, unde va rămâne până la Vecernia sărbătorii Înălţării Domnului.

Sâmbăta Mare este dedicată ultimelor pregătiri pentru Paşti: sacrificarea mielului şi prepararea mâncărurilor din carne de miel, precum drob, borş de miel, stufat sau friptură. Mielul este simbolul lui Iisus în tradiţia creştină, căci atunci când Iisus a murit pe cruce pentru mântuirea lumii ca un miel nevinovat, a fost numit ''Mielul lui Dumnezeu'', simbolizând sacrificiul său suprem.

trist-lumanare_b

Cercetătorii etnologi susţin că, în comunităţile tradiţionale, se considera că Vinerea Mare, odată cu moartea Mântuitorului, deschide un timp al haosului şi întunericului, oamenii rămânând fără protecţie divină. Timpul ritual de 14 zile, parte componentă a Ciclului pascal, se degradează neîncetat în Săptămâna Patimilor, notează Ion Ghinoiu în volumul "Sărbători şi obiceiuri româneşti" (Ed. Elion, 2002), când Iisus este trădat, chinuit, umilit şi omorât prin răstignire.

Aceste trei zile de haos şi întuneric sunt urmate de Învierea Domnului din noaptea de Paşti şi de Săptămâna Luminată, care readuc echilibrul şi armonia. Prin Învierea Sa, Mântuitorul a sfărâmat porţile iadului şi a învins moartea, dăruind, astfel, credincioşilor, bucuria şi nădejdea la viaţa veşnică întru Hristos.â

surse: creștinortodox.ro, agerpres

Vizualizat: 1745 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Plăți agro-mediu și climă făcute de AFIR în contul fermierilor!

Plăți agro-mediu și climă făcute de AFIR în contul fermierilor!

02 octombrie 2023 - 15:56

Valoarea plăților efectuate de AFIR se ridică la 20,1 miliarde de euro, fonduri nerambursabile pentru finanțarea proiectelor de investiții, precum și pentru plățile compensatorii aferente măsurilor de mediu și climă, precizează un comunicat al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale transmis Agroinfo.

AFIR ASTĂZI: Prime pentru fermieri, crescători de animale!

AFIR ASTĂZI: Prime pentru fermieri, crescători de animale!

02 octombrie 2023 - 15:36

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță lansarea sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru decontarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor prin submăsura 17.1 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

Ministrul Barbu: Adio subvenții pentru ovinele cu crotalii mai vechi de 7 ani!

Ministrul Barbu: Adio subvenții pentru ovinele cu crotalii mai vechi de 7 ani!

02 octombrie 2023 - 08:20

Ministrul agriculturii Florin Barbu a anunțat, săptămâna trecută, la Agro TV, că va face o analiză în sectorul ovin și va exclude de la plata subvențiilor pe cap animal toate ovinele care au depășit 7 ani, dacă ASAS stabilește că aceste ovine nu mai sunt în perioada optimă.

Votat! Subvenții egale pentru toți fermierii, crescătorii de animale!

Votat! Subvenții egale pentru toți fermierii, crescătorii de animale!

02 octombrie 2023 - 07:30

"În Croația, la Split, după câteva săptămâni de dezbateri purtate la Strasbourg și Bruxelles, a fost finalizat și adoptat documentul care reflectă viziunea Partidului Popular European cu privire la sectorul agricol," a anunțat europarlamentarul Daniel Buda, vicepreședinte Comisia AGRI. Odată cu votarea documentului s-a votat și egalizarea subvențiilor între fermierii din estul și vestul Europei.

Eurodeputat Buda: Cooperativele agricole sunt pietrele prețioase ale comunităților noastre rurale!

Eurodeputat Buda: Cooperativele agricole sunt pietrele prețioase ale comunităților noastre rurale!

02 octombrie 2023 - 07:11

"Cooperativele agricole sunt pietrele prețioase ale comunităților noastre rurale. Ele facilitează schimbul de cunoștințe, resurse și experiență între fermieri," spune eurodeputatul Daniel Buda, vicepreședinte Comisia AGRI, Parlament European.

Scrisoarea Ciobănașului de la oi pentru specialistul în oierit dr.ing. Gheorghe Neață!

Scrisoarea Ciobănașului de la oi pentru specialistul în oierit dr.ing. Gheorghe Neață!

01 octombrie 2023 - 19:11

Ciobănașul de la oi, pe numele lui adevărat Ioan Andrei Toderescu, de pe Dealurile Cugirului, județul Alba, are un mesaj pentru dr.ing. Gheorghe Neață, director Registrul Genealogic Țurcană, Asociația Crescătorilor de Ovine Dacia Hunedoara. Scrisoarea Ciobănașului a fost trimisă redacției Agroinfo. Ciobănașul de la oi spune că este unul dintre puținii păstori montani. 

Ministrul agriculturii, anunț IMPORTANT ACUM ajutoare europene fermieri!

Ministrul agriculturii, anunț IMPORTANT ACUM ajutoare europene fermieri!

01 octombrie 2023 - 07:40

"Atât pentru beneficiari publici, cât și privați, va fi prelungită perioada de finalizare a investiției până în 31 decembrie 2025, pentru a evita dezangajarea fondurilor europene," a anunțat ministrul agriculturii, la acest sfârșit de săptămână, în cadrul vizitei făcută în județul Timiș.

APIA a început plata subvenției la animale!

APIA a început plata subvenției la animale!

01 octombrie 2023 - 07:20

Sprijin financiar în valoare de peste 2,42 milioane lei pentru crescătorii de animale, anunță acum Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), într-un comunicat transmis Agroinfo.

Ministrul Barbu ASTĂZI: Subvenționez doar vacile care sunt performante!

Ministrul Barbu ASTĂZI: Subvenționez doar vacile care sunt performante!

29 septembrie 2023 - 15:56

Ministrul agriculturii Florin Barbu a declarat astăzi, în județul Timiș, unde se află în vizită, că vor fi subvenționate doar vacile care sunt performante, banii alocați până acum ajutorului național tranzitoriu bovine fiind transferați, din 2024, către o nouă subvenție.

Oierul Dumitru Andreșoi: Țurcana poate să ajungă la 130 kg!

Oierul Dumitru Andreșoi: Țurcana poate să ajungă la 130 kg!

28 septembrie 2023 - 15:55

„Am demonstrat că Țurcana poate să ajungă la exemplare de 128 kg şi peste 130 de kg la adulţi, iar mieii de anul acesta m-au surprins chiar şi pe mine. Cel mai greu l-am avut la 87 de kg!” Spune preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine Dacia Hunedoara, Dumitru Andreşoi, considerat oierul cu cea mai mare turmă din România.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

Bovinele care stau iarna pe pășune - 110 exemplare de Galloway în inima Transilvaniei! Povestea porumbului de Cărpiniş Massey Ferguson a convins de la prima lucrare

Bancul zilei

Pe bicicletă...

Pe bicicletă...
Un preot mergea pe bicicletă, un poliţai îl vede şi îl întreabă: Detalii