Lucian Pascariu, reprezentantul Asociației Ovis Banatim din Timișoara, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de luare de mită și complicitate la fals material, scrie pressalert.ro El este anchetat în dosarul crotaliilor și certificatelor de origine pentru berbeci, suspectate a fi false, dosar penal deschis de procurorii DNA Timiș.
O nouă acțiune a DNA Timișoara în dosarul în care este investigat modul în care a fost pus la cale un mecanism de fraudare a subvențiilor europene pentru oi din rasa țurcană. Astăzi, procurorii DNA Timiș au audiat doi reprezentanți ai Asociației Ovis Banatim, precizează pressalert.ro În urma audierilor, unul dintre ei a fost reținut fiind pus sub acuzare.
DNA Timiș a demarat investigațiile în acest dosar în urma plângerilor depuse de oierii din Asociația Profesională a Ciobanilor din România, în conducerea căreia se află și cunoscutul Ghiță Ciobanul, Gheorghe Dănulețiu, referitoare la modul de acordare a subvenției europene cu cel mai mare cuantum pe cap de ovină, 17,90 euro/cap, la nivelul anului 2020. Condiția obligatorie pentru obținerea banilor de către crescătorii este deținerea de animale cu origine, înscrise în registrele genealogice ale raselor. În cazul sprijinului cuplat la ovine, oierii încasează subvenția pentru 35 ovine femele dacă dețin un berbec cu certificat de origine, înscris în secțiunea principală a registrului genealogic. Legarea subvenției de registrele genealogice ar fi dus la fabricarea pe bandă rulantă a certificatelor de origine pentru berbeci, la vinderea crotaliilor la pungă. Astfel, au ajuns în ferme berbeci cu certificate de origine, dar care nu au caracteristicile rasei. Procurorii DNA merg pe firul afacerilor oneroase.
Una dintre asociațiile care emiteau certificate de origine pentru berbeci este Asociația Ovis Banatim din Timișoara. De la începutul anchetei, aproape 20 de persoane au fost puse sub acuzare pentru diverse infracțiuni de corupție sau asimilate faptelor de corupție. Astăzi, au fost aduși la audieri de polițiștii de la DNA Timișoara doi reprezentanți ai asociației Ovis Banatim – Lucian Pascariu și Anca Suba. Pe lângă activitatea de la asociație, cei doi sunt, conform conturilor de Facebook, și dansatori la ansamblul ”Banatul” din Timișoara. Pascariu era cel care elibera adeverințele de origine și crotaliile la pungă, iar Suba era cea care ar fi trebuit să verifice la anumite intervale de timp existența berbecilor care, fiecare, ar fi trebuit să aibă crotalia aplicată. În realitate, situațiile se făceau din birou. În urma audierilor, Lucian Pascariu a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de luare de mită și complicitate la fals material, scrie pressalert.ro