Am scris recent un editorial despre tânărul fermier care îşi caută normalitatea aici, la el în ţară. A fost foarte apreciat şi vă mulţumesc pentru încrederea cu care mi-aţi distribuit şi însuşit punctul de vedere. Dar sigur că, dincolo de vorbe, chiar şi de cele ale jurnalistului, mai cu atenţie zămislite, se află realitatea pe care nu avem voie să o ignorăm.
De acolo ni se trage şi nouă cerneala. E motivant pentru mine, ca observator al vieţii agricole, să ştiu că în cele scrise se regăsesc atât de mulţi tineri fermieri. Însă e cu atât mai dureros! Asta înseamnă că lucrurile nu merg tocmai spre cele mai bune orizonturi...
Foto: CARICATURA EDIŢIEI by Radu Cleţiu - CLEAR
Citeşte articolul AICI: TÂNĂR FERMIER, caut NORMALITATEA la mine în ţară!
Am primit şi comentarii de genul: „Da, e foarte simplu să dai vine pe stat, pe autorităţi” sau „Cine îi pune să facă agricultură” sau chiar „Ce te chinui, omule? Lasă tot şi pleacă afară!”. La prima afirmaţie nu am răspuns, pentru că nu caut vinovaţi. Sunt om de comunicare, asta am învăţat, asta ştiu să fac. Că avem nevoie de un stat mai aplecat sau mai implicat, dacă vreţi, în problemele agricultorilor? Da, ce e rău în asta?! Mai ales că el, statul şi oamenii lui, au şi mecanismele necesare pentru a face ceva concret. Deci, la muncă!
„Cine îi pune să facă agricultură?” Ar fi multe de spus. Tradiţia, familia, economia noastră care nu-i oferă alternative, pasiunea, poate dorinţa de a avea propria afacere şi, de ce nu, crezul într-o ocupaţie care îşi va găsi într-o bună zi şi piaţa de desfacere, şi preţul corect, şi cumpărătorul informat. Nu contează cine vă pune, oameni buni, să faceţi agricultură... bine că o faceţi! Măcar ne bucurăm de puţinul ăla din munca voastră care ajunge greu pe masa noastră, că deh, la aşa concurenţă din importuri competiţia e strânsă rău!
Cât despre plecatul afară... nu ştiu dacă e varianta cea mai simplă sau cea mai lipsită de griji. E clar că alternativa agricolă de la noi, privită din postura de tânăr fermier, nu pare nici atât de sigură şi, de multe ori, nici atât de bănoasă. Ne pleacă mulţi români, de întors se întorc mai puţini. De asta îi spuneam Statului să facă ceva să îi ţină acasă, după ce le-a promis mirajul vieţii de agricultori pe câmpuri mioritice.
Nu pot să nu-mi amintesc vorbele lui Ionuţ Cioranu, tânărul fermier despre care am scris în ediţia trecută: „Suntem tineri care aspiră la ceva, care vor să facă ceva, dar nu mai rezistăm! Aş pleca şi eu vreo trei luni dincolo, să văd cum se lucrează, dar mi-e teamă că poate nu mă mai întorc...”.
Aş dori totuşi să închei puţin mai optimist, amintind despre flăcăii de pe coperta ediţiei, DARIUS CORBU şi ANDREI NEGRU, copii de oieri din Agăş, judeţul Bacău, zonă despre care voi scrie câteva reportaje, în ediţia următoare. Abia aşteaptă să crească mari şi să devină fermieri. Ce spuneţi, poate, poate mai avem o şansă...