Comisia Europeană a publicat la începutul lunii noiembrie un raport privind veniturile agricole din Uniunea Europeană, subliniind o creștere continuă a acestor venituri începând cu 2013.
După o încetinire în 2020, venitul mediu s-a ridicat la 28.800 euro/lucrător, în 2021, adică, cu 56% mai mult față de 2013 și cu 13,6% mai mult față de 2020.
Cele mai mari venituri sunt situate în nord-vestul UE (Danemarca, vestul Germaniei, Olanda, nordul Franței), în timp ce sunt cele mai mici în Est (România, Slovenia, Croația, estul Poloniei), subliniază raportul, citat de psnews.ro
De asemenea, aproape toate tipurile de creștere a animalelor au înregistrat o creștere a veniturilor față de 2020 (+ 13,6% în medie), cu excepția fermelor de creștere a porcilor și a păsărilor. Cu toate acestea, în ciuda scăderii prețurilor și a creșterii costurilor de producție, veniturile din fermele specializate în porci și păsări de curte (43.400 de euro în medie pe an pe muncitor) au rămas mai mari decât în alte sectoare agricole, spune Comisia Europeană.
Veniturile sunt diferite în funcție de mărimea fermelor dar si de sexul celor care le conduc.
Fermele mai mari au costurile mai mari la hectar, compensate de o producție mai mare, ceea ce se traduce în profituri mai mari, subliniază raportul.
Fermele de dimensiuni economice mai mici sunt concentrate în Polonia și România, în timp ce cele mai mari – din punct de vedere economic – sunt în Germania și Franța, mai precizează textul.
În plus, veniturile fermelor conduse de femei sunt cu peste o treime mai mici decât ale fermelor conduse de bărbați, iar această situație se regăsește în toate țările membre, deși aceasta se reduce treptat.